Orban și Merkel au discutat despre statul de drept din România!

0

Ludovic Orban, preşedintele PNL, a discutat, în cadrul întrevederii de luni de la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel despre evoluţiile statului de drept în România, dar şi despre strategia Partidului Popular European (PPE) pentru alegerile europarlamentare de anul viitor, anunţă PNL într-un comunicat.

„În cadrul întâlnirii preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cancelarul german Angela Merkel, a exprimat sprijinul pentru Partidul Naţional Liberal ca partener apropiat în cadrul PPE, fiind agreate principalele modalităţi de colaborare în ceea ce priveşte subiectele de pe agenda europeană. Totodată, a fost analizată situaţia politică din cele două ţări, inclusiv evoluţiile privind respectarea statului de drept în România, dar şi posibilităţile de dezvoltare a relaţiilor economice şi încurajarea investiţiilor germane în ţara noastră”, se arată într-un comunicat de presă al PNL, remis MEDIAFAX.

Liderul liberal a mai discutat cu liderul CDU şi despre strategia la europarlamentarele din 2019, făcând o trecere în revistă a problemelor politice la nivel european, discuţiile axându-se şi pe relaţiile bilaterale.

„Au fost convenite aspecte legate de strategia PPE în vederea alegerilor europarlamentare din 2019 şi au fost trecute în revistă principalele probleme politice de la nivel european. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat la finalul întrevederii că a fost o întâlnire foarte utilă atât pentru Partidul Naţional Liberal cât şi pentru relaţiile bilaterale româno-germane. Partidul Naţional Liberal este şi rămâne cel mai important partid de pe scena politică românească, ataşat valorilor europene, care apară şi susţine consolidarea rolului României în cadrul Uniunii Europene”, se completează în documentul de presă.

Preşedintele PNL efectuează în perioada 13-16 mai în Germania, unde va avea întrevederi şi cu preşedintele Konrad-Adenauer-Stiftung, Norbert Lammert, fost preşedinte al Bundestag, precum şi cu secretarul general adjunct, Gerhard Wahlers, director al Departamentului pentru cooperare europeană şi internaţională al Konrad-Adenauer-Stiftung. Totodată, delegaţia PNL va mai avea întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri german, reprezentanţi ai guvernului federal pe probleme de energie şi ai grupului parlamentar CDU/CSU din Budestag, dar şi cu românii din Diaspora.

Din liberală mai fac parte secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, purtătorul de cuvânt al PPE, Siegfried Mureşan, vicepreşedinţii PNL Vlad Nistor şi Cristian Buşoi, europarlamentarul PNL, Daniel Buda.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.