Șocant: Un consilier local PSD lovește și amenință o învățătoare!

0

Şcene violente într-o şcoală din judeţul Sibiu, unde două învăţătoare s-au luat la ceartă, iar mai apoi fratele uneia dintre ele a lovit-o şi a ameninţat-o pe cealaltă. Bărbatul care a agresat şi ameninţat cadrul didactic este Hanea Grigore, consilier local din partea PSD în comuna Roşia. Poliția a deschis un dosar penal în acest caz. 

„La data de 16 mai, în jurul orei 12,30, directorul Școlii Generale din loc. Roșia a sesizat polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr despre faptul că, la Școala Generală din Cornățel, unitate de învățământ subordonată, pe fondul unui conflict spontan între două cadre didactice, învățătoare, fratele uneia dintre ele a bruscat-o și i-a adresat injurii celeilalte.

După conflict, cele trei persoane implicate s-au deplasat la Școala Generală Roșia, unde bărbatul a continuat să adreseze injurii directorului unității de învățământ și altor persoane prezente”, spun cei de la IPJ Sibiu, citaţi de Ora de Sibiu.

În acest moment, la nivelul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sunt înregistrate două plângeri, una din partea persoanei agresate și una din partea directorului unității, ambele îndreptate împotriva bărbatului în cauză.

„Polițiștii au deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările continuând sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, mai spun cei de la IPJ Sibiu.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.