Modificările la legile achizițiilor publice, conforme cu directivele europene

Comisarul european pentru Piaţă Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, consideră că modificările propuse de România la legile achiziţiilor publice sunt în concordanţă cu directivele europene, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, remis Agerpres.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Bogdan Puşcaş, s-au întâlnit joi cu Elżbieta Bieńkowska.

„În cadrul întâlnirii, comisarul european a prezentat evaluarea modificărilor propuse de România la legile achiziţiilor publice, subliniind că acestea sunt în concordanţă cu directivele europene. La rândul său, ministrul Finanţelor Publice a precizat că se are în vedere modificarea cadrului legislativ care să ajute la operaţionalizarea proiectelor din domenii precum: infrastructura de transport, servicii publice, infrastructură vamală şi altele”, se precizează în comunicatul citat.

Cei doi oficiali au discutat şi despre obligativitatea şi necesitatea respectării pieţei unice de către toate statele membre UE, astfel încât să fie aplicat un tratament egal pentru toţi contribuabilii europeni, atât companiilor cât şi persoanelor fizice, conform Tratatului de funcţionare al Uniunii Europene.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.