Volumul “Gigi Căciuleanu – Omul Dans”, un punct de referință pentru lumea culturală
Lansarea volumului “Gigi Căciuleanu – Omul Dans” a reprezentat joi, 17 mai, un punct de referință pentru lumea culturală, prin desăvârșirea unui demers editorial pus în scenă de Institutul Cultural Român, datorat criticului de teatru Ludmila Patlanjoglu, Editurii Nemira și JTI International.
Volumul, care are ca punct de referință dansul, sondează biografia celui numit de Pina Bausch “uriașul rebel, cu sclipiri geniale” și descrie prin text și imagine etapele sau punctele de inflexiune ale unei cariere de excepție.
„Ideea cărții s-a născut la Institutul Cultural Român. Acest lucru are o importanță deosebită pentru mine, întrucât conține cuvântul „român”. Am fost întrebat care-mi sunt rădăcinile și am spus că eu umblu cu rădăcinile în valiză. Pe pașaportul meu scrie «român»”, a mărturisit Gigi Căciuleanu, cu ocazia lansării volumului care îi este dedicat.
Subliniind interesul susținut pe care Institutul Cultural Român îl acordă marilor creatori născuți și crescuți în România, doamna Liliana Țuroiu, președintele ICR a declarat: ”Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Cu gândul la dans, ne putem întreba, pornind de la această ecuație care pune în balanță logosul și vizualul, câte cuvinte pot fi echivalate printr-un gest, printr-o mișcare coregrafică. Răspunsul cel mai la îndemână, și probabil îndreptățit, este că dansul exprimă lucruri care transcend orice formă verbală, că în dinamica dansului regăsim nuanțe și emoții care nu pot fi cuprinse în cuvinte și propoziții, oricare le-ar fi numărul. (…) Cât despre Gigi Căciuleanu, așa cum spunea faimosul critic de dans francez, André-Philippe Hersin, „Il fait du Gigi!”; adică, așa cum a fost tradusă această expresie în carte: „Gigi este… Gigi!”. Ar putea părea o simplă butadă amicală, dar cred că ni se dezvăluie în ea ceva ce constituie un apanaj al marilor artiști: ireductibilă, creația lor nu poate fi descrisă nicicum mai bine, decât prin propriul lor nume”.
În fața unei săli arhipline, avidă de informații, criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu a accentuat întâlnirile-destin ale „teluricului și celestului” Gigi Căciuleanu cu Miriam Răducanu, Pina Bausch și Maia Plisețkaia.
„Am dorit cu acest album să fac o carte-spectacol, un album care să se citească, nu un album omagial. Și cred că am reușit acest lucru. Pentru că personajul Gigi Căciuleanu are o viață de roman. (…) Cartea este un obiect de artă. Apelativele presei sau ale colaboratorilor la adresa lui Gigi Căciuleanu sunt la superlativ. (…) Pina Bausch mi-a mărturisit că Gigi Căciuleanu este un uriaș rebel, cu sclipiri geniale”, a spus Ludmila Patlanjoglu.
Cu sprijinul ICR, albumul dedicat lui Gigi Căciuleanu va fi itinerat la Festivalul Internaţional de Film Transilvania TIFF Cluj-Napoca (29 mai), Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu (10 iunie), Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova (22 septembrie), Opera Naţională Română Iaşi (6 octombrie), Festivalul Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls – Teatrul Ţăndărică (21 noiembrie).
Astfel, sunt preconizate colaborări și cu alte prestigioase instituții de cultură.
„Am un mare respect pentru Gigi Căciuleanu și pentru ce a făcut pentru România și imaginea României în lume. Îmi doresc, în calitate de director al Festivalului Shakespeare, să colaborăm. Mă bucur enorm pentru această manifestare care a avut loc și care i-a arătat cât de mult este iubit aici, la noi, peste tot„, a afirmat Emil Boroghină, directorul Festivalului de Teatru Shakespeare de la Craiova.
Miriam Răducanu, cea care a reprezentat pentru Gigi Căciuleanu o răscruce artistică, o „întâlnire-destin”, a adus la rândul ei un tribut carierei fostului său discipol.
„Despre Gigi Căciuleanu am spus, spun și voi spune: nu mi-a fost elev niciodată, mi-a fost artist”, a declarat Miriam Răducanu.
„A fost o seară superbă, iar Gigi este genial”, a sintetizat Doina Levința evenimentul organizat de Institutul Cultural Român.
Volumul „GIGI CᾸCIULEANU – Omul Dans”, semnat de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu, a fost publicat de Editura Institutului Cultural Român, în colaborare cu Editura Nemira, cu sprijinul JTI International şi al Fundaţiei Art Production.
Ludmila Patlanjoglu este un cunoscut teatrolog și critic de teatru, profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Târgu-Mureș. Despre carte şi eroul ei, Gigi Căciuleanu, criticul de teatrul Ludmila Patlanjoglu scrie: „Un talent uriaş cu sclipiri geniale, o imensă fantezie, un foarte mare dansator, genial coregraf român, internaţional cunoscut şi recunoscut – sunt aprecieri care vin din partea unor nume ilustre: Pina Bausch, Maia Pliseţkaia, Pierre Cardin, Ioan Holender. Copleşit, Gigi Căciuleanu întrebat cine este, răspunde simplu: Je suis quelqu’un qui danse.”
Membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER) și președinte onorific al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT) / secția română – Teatrologie. A colaborat la importante publicații culturale din România și străinătate. Membru în board-ul revistei Critical Stages/Scènes Critiques a AICT. Autoarea volumelor „La vie en rose cu Clody Bertola“ (Ed. Humanitas), Premiul Criticii 1997, și „Regele Scamator Ștefan Iordache“ (Ed. Nemira), Premiul UNITER 2004.