Zeci de mii de oameni asistă la Windsor la „nunta anului”!

0

Mii de oameni, admiratori ai familiei regale britanice sau simpli curioşi s-au adunat sâmbătă dimineaţă în oraşul istoric Windsor, din apropiere de Londra, pentru a sărbători nunta anului dintre prinţul Harry şi actriţa americană Meghan Markle, o căsătorie despre care se spune că va aduce un suflu nou instituţiei monarhiei britanice care încearcă să se menţină relevantă în lumea modernă, conform Reuters.

Milioane de oameni vor urmări ceremoniile din faţa televizoarelor. Popularul prinţ Harry, nepotul reginei Elisabeta a II-a şi până acum unul dintre cei mai râvniţi burlaci din lume, se căsătoreşte cu vedeta seriei de televiziune „Suits” la Capela St. George a castelului Windsor, o capelă ce datează din secolul XV.

Pe măsură ce primele raze ale soarelui au început să mângâie blând vechile ziduri din piatră ale Windsorului, cea mai veche şi mai mare fortificaţie încă locuită din lume, numeroşi admiratori ai cuplului princiar au început să se adune în spatele barierelor special amplasate pentru eveniment, pentru a ocupa locurile cu cea mai bună vizibilitate. Mulţi dintre ei poartă steaguri britanice şi americane.

Ofiţeri de poliţie, înarmaţi cu arme semiautomate, patrulează pe străzile din Windsor şi pe acoperişurile clădirilor au fost trimişi lunetişti. Din loc în loc, în jurul castelului, au fost amplasate puncte de control.

„Acesta este momentul în care putem sărbători renaşterea familiei regale”, a comentat Kenny McKinlay, 60 de ani, care a venit tocmai din Scoţia, cu trenul, pentru a asista la evenimentele de la Windsor. „Este un moment sărbătorit de întreaga naţiune, în care încetează diviziunile. Este o zi în care poţi să fii mândru că eşti britanic”, a adăugat el.

Peste 100.000 de admiratori ai familiei regale britanice vor ieşi azi pe străzile înguste ale oraşului Windsor, aflat la 30 de kilometri vest de Londra. Castelul Windsor a fost reşedinţă pentru 39 de regi britanici începând cu anul 1066.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.