Angajații din București și Cluj, cele mai mari salarii

0

Angajaţii din Bucureşti şi din judeţele Cluj, Timiş şi Ilfov vor fi, în acest an, cel mai bine plătiţi din punct de vedere al câştigului salarial mediu net lunar, la polul opus, respectiv al salariaţilor cu cele mai mici câştiguri, situându-se cei din judeţele Bistriţa-Năsăud, Ialomiţa şi Harghita, potrivit Proiecţiei principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial până în 2021, publicată de Comisia Naţională de Prognoză.

Astfel, în Bucureşti, câştigul net lunar va ajunge, în 2018, la 3658 lei/salariat, în Cluj la 3118 lei/salariat, în Timiş – 2992 lei/salariat iar în Ilfov – 2853 lei/salariat. Salariaţii cel mai slab plătiţi în acest an vor fi cei din Bistriţa-Năsăud, cu un câştig salarial mediu net lunar de 2094 lei/salariat, Ialomiţa – 2047 lei/salariat şi Harghita – 2019 lei/salariat.

Pe regiuni, cele mai importante câştiguri nete vor fi înregistrate în Bucureşti – Ilfov (3555 lei/salariat), Vest (2590 lei/salariat) şi Nord-Vest (2479 lei/salariat), iar cele mai mici astfel de venituri în Sud-Vest Oltenia (2282 lei/salariat), Nord-Est (2267 lei/salariat) şi Sud-Est (2159 lei/salariat).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.