Andrei Năstase vs Ion Ceban. Cine va fi noul primar al Chișinăului?

0

Partidul Liberal (PL), Partidul Unităţii Naţionale (PUN) şi Partidul Popular European din Moldova (PPEM) au anunţat, luni, că îl sprijină pe Andrei Năstase în turul doi al alegerilor pentru funcţia de primar al Chişinăului, relatează Unimedia.info.

Andrei Năstase, candidatul Platformei Politice Demnitate şi Adevăr, a obţinut 32.1% în primul tur al alegerilor pentru Primăria Chişinăului, urmând să-l înfrunte în turul doi pe Ion Ceban, candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, care a obţinut 40% din sufragii în primul tur al alegerilor.

Anatol Şalaru, liderul PUN, i-a îndemnat pe susţinătorii partidului său să îi acorde votul lui Andrei Năstase în turul al doilea al alegerilor, ce se va desfăşura la data de 3 iunie.

„În acest moment, prioritatea o reprezintă evitarea căderii primăriei Chişinăului în PSRM. Din acest motiv, Partidul Unităţii Naţionale îl va sprijini necondiţionat pe Andrei Năstase la funcţia de primar al capitalei”, a declarat Şalaru.

Şi liberalii şi-au anunţat susţinerea pentru Andrei Năstase, argumentând că ”dacă la Chişinău va fi un primar proeuropean, atunci şi alegerile parlamentare vor fi câştigate de forţele proeuropene”.

Vicepremierul pentru Integrarea Europeană, Iurie Leancă, preşedinte al PPEM, şi-a exprimat sprijinul pentru candidatul Platformei DA, Andrei Năstase, în turul II al alegerilor pentru funcţia de primar al capitalei.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.