DACIA Security- OFFSET, pentru o Românie puternică și prosperă

0

BSDA – Black Sea Defance & Aerospace a închis, vineri, porțile celei de-a șaptea ediții, una extrem de reușită. Cu această ocazie, s-au realizat contacte, s-au purtat negocieri, s-au semnat contracte, într-un cuvânt a fost o ediție de excepție, foarte bine organizată cu sprijinul oficial al Guvernului României și al Serviciului Român de Informații respectiv al Serviciului de Pază și Protecție. De menționat faptul că BSDA 2018 este singura Expoziție din domeniu, din țara noastră, certificată oficial de către  Departamentul de Comerț al Statelor Unite ale Americii (U.S. Department of Commerce) , cu suportul Ambasadei S.U.A. la București.

O surpriză deosebită a fost să constat că la acest eveniment de mare anvergură au participat, pe lângă firme de renume mondial care activează în domeniul militar și multe firme românești având domeniul de activitate strâns legat de zona militară.

Una dintre aceste firme este DACIA Security, firmă înființată la începutul anului 2017, care are ca proiect principal punerea în funcțiune a unei fabrici de muniție pe teritoriul României. Am vorbit cu ing. Ion Gabriel LINȚĂ, directorul general al societății care ne-a prezentat proiectele și prioritățile societății pe care o conduce.

„Printre preocupările noastre actuale se numără, în special, căutarea de soluții pentru satisfacerea condițiilor de OFFSET, impuse prin Legea 354 /2003, actualelor și viitoarelor contracte de înzestrare ale Armatei Române, precum și investitori/finanțatori pentru modernizarea și creearea unei industrii de apărare atât de stat cât și private. Conform legii mai sus menționată orice contract de înzestrare al armatei, trebuie însoțit de obligații economice compensatorii, OFFSET, în valoare de cel puțin 80% din valoarea contractului. Aceste obligații de OFFSET ajută participarea agenților economici români, de stat și privați, la realizarea de echipamente, tehnică de luptă, tehnologie, materiale care fac obiectul contractului de achiziții sau prestarea de servicii în vederea implementării și exploatării echipamentelor și produselor achiziționate, achiziționarea de la agenții economici români privați de produse și servicii din domeniul civil. Toate acestea duc la dezvoltarea pe orizontală a industriei, militare și civile, din România, creșterea numărului locurilor de muncă, colectarea de taxe și impozite mai mari și nu în ultimul rând la o viața prosperă pentru poporul Român. Industria de apărare a României trebuie să reprezinte motorul dezvoltării economice viitoare, într-o atmosferă de securitate și stabilitate națională, ne-a declarat Gabriel Lință.

Tot la standul DACIA Security l-am întâlnit pe reputatul colonel (rez) ing. Aurel CAZACU, zis și “MISTER OFFSET”, consilier în domeniul militar al firmei DACIA SecurityIng. Aurel CAZACU a declarat că înzestrarea armatei Române cu echipamente moderne duce la integrarea acesteia în structurile euro-atlantice, facând față sistemelor de luptă ale aliaților. “Armata Română va fi echipată cu echipamente și tehnică de luptă care să asigure securitatea și bunăstarea dezvoltării, în viitor, a poporului român și securitatea contribuabilui român, din banii căruia se fac aceste achiziții. Contribuabilul român trebuie să știe pentru ce se cheltuiesc banii pentru apărare, proveniți din taxele și impozitele pe care le plătește, iar noi, specialiștii, trebuie să punem în practică sistemul operațiunilor economice compensatorii, OFFSET, prin care să aducem venituri în economia națională, prin dezvoltarea industrială, militară cât și civilă și aducerea de fonduri la bugetul consolidat al statului, prin taxele și impozitele pe care să le redirecționăm către sistemele vitale ale societății românești, învățământ, sănătate, infrastructură, siguranță publică s.a.m.d.”, a opinat Aurel Cazacu.

Cu speranța încheierii de contracte pentru înzestrarea Armatei Române, contracte avantajoase Statului Român, însoțite de semnarea contractelor de OFFSET, obligatorii conform legislației în vigoare, consider că ediția din acest an a BSDA a fost o reușită.

Iulian Badea

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.