Populiștii italieni îl vor pe Giuseppe Conte premier al Italiei

0

Formaţiunile populiste Mişcarea Cinci Stele şi Liga Nordului l-au propus, luni seară, pe Giuseppe Conte pentru postul de premier al Italiei, dar decizia de nominalizare formală îi va aparţine preşedintelui Sergio Mattarella, informează publicaţiile Corriere della Sera şi La Repubblica.

Mişcarea 5 Stele (M5S) şi Liga Nordului (extremă-dreapta) negociază formarea unei alianţe guvernamentale în Italia, pentru a evita convocarea alegerilor parlamentare anticipate.

După întrevederea cu preşedintele ţării, Sergio Mattarella, Luigi Di Maio, liderul formaţiunii antisistem Mişcarea 5 Stele (populistă, eurosceptică), a anunţat că profesorul Giuseppe Conte este propunerea pentru postul de prim-ministru. „Giuseppe Conte va fi premierul unui guvern politic. Sunt foarte mândru de acest nume pentru că este sinteza Mişcării Cinci Stele. Nu va împovăra poporul italian. Dacă a fost votat? Făcea parte din echipa mea, l-au votat 11 milioane de italieni”, a afirmat Luigi di Maio. „Cred că astăzi putem spune că ne aflăm într-un moment istoric”, a precizat liderul formaţiunii care s-a clasat pe primul loc în urma scrutinului parlamentar din Italia.

Decizia desemnării formale a premierului îi aparţine preşedintelui Sergio Mattarella. Recent, în contextul impasului politic, preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a anunţat că, în lipsa unei coaliţii guvernamentale, intenţionează să propună formarea unui guvern „neutru” care să conducă ţara până în decembrie.

„Formaţiunea Mişcarea Cinci Stele şi partidul de extremă-dreapta Liga Nordului au criticat în mod repetat accederea la putere a tehnocraţilor care nu au fost votaţi de cetăţeni. Dar, luni, cele două partide populiste l-au prezentat pe Giuseppe Conte, avocat şi profesor universitar fără prea multă experienţă politică, pentru postul de prim-ministru”, comentează cotidianul britanic Financial Times.

„Europa priveşte cu preocupare spre Italia”, a titrat site-ul german de ştiri Tagesschau.de.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.