Dorneanu îl contrazice pe Meleșcanu privind deplasarea în Rusia

0

Curtea Constituţională explică într-un comunicat de presă de ce a mers preşedintele instituţiei, Valer Dorneanu, într-o vizită în Rusia, deşi Ministerul de Externe a recomandat ca deplasarea să nu se facă.

Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale, a mers, la jumătatea lunii lunii mai, în Rusia, la Conferința internațională „Constituția în epoca schimbării globale și obiectivele controlului de constituționalitate”, organizată de Curtea Constituțională a Federației Ruse. Deplasarea lui Valer Dorneanu a stârnit controverse, cu atât mai mult cu cât Ministerul de Externe i-a recomandat să nu meargă.

Valer Dorneanu afirmă că deplasarea a fost aprobată în plenul CCR încă de pe 29 martie 2018 şi că „participarea la acest eveniment cu caracter științific nu presupune adoptarea unor poziții oficiale sau luarea unor decizii, care să impună acordarea vreunui mandat special din partea Plenului”, potrivit comunicatului.

De asemenea, el mai arată că la conferinţă au fost prezente peste 40 de autorități de jurisdicție constituțională din Europa, Africa, Asia și America de Sud. Mai mult, Dorneanu spune că „nu există, la nivel oficial, euro-atlantic, o interdicție de participare la manifestări științifice cu caracter profesional” care să-l împiedice să meargă.

Valer Dorneanu afirmă că a discutat cu ministrul de Externe Teodor Meleşcanu despre deplasare şi că l-a convins pe acesta să numai împiedice deplasarea, chiar dacă se vorbea despre „anexarea ilegală a Peninsulei Crimeii și la acțiunile de destabilizare din estul Ucrainei”.

„În ceea ce privește recomandarea Ministerului Afacerilor Externe de a nu participa la evenimentul de la Sankt Petersburg, precizez că, într-adevăr, a fost primită o recomandare sub semnătura dlui Teodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe, prin care se aprecia ca reprezentarea CCR să nu fie la nivel de președinte, ci la nivel de judecător, deoarece la acest eveniment ar urma să participe reprezentanți ai „Republicii Osetiei de Sud” și ai „Republicii Abhazia”. În plus, în acest document se face referire la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeii și la acțiunile de destabilizare din estul Ucrainei. Primind această recomandare, l-am contactat telefonic pe dl. ministru, i-am explicat scopul participării mele la această manifestare internațională, faptul că în agenda mea nu vor exista întâlniri bilaterale și nici alte luări de poziții în dezacord cu recomandarea transmisă. Din această convorbire eu nu am înțeles că interlocutorul meu și-ar fi menținut recomandarea de a nu participa. Nu doresc să comentez afirmațiile dlui ministru (preluate în mass-media), pe care îl apreciez foarte mult pentru profesionalismul său și reputația de diplomat cu o îndelungată experiență, mai ales că aceste afirmații nu au fost făcute în prezența mea. Două întrebări îmi stăruie însă în minte: prima este aceea că, dacă există un gen de „embargou” față de Federația Rusă, de ce s-a menționat în finalul recomandării MAE că se apreciază ca fiind oportună reprezentarea CCR la nivel de judecător (în mod logic, pretinsa interdicție ar fi trebuit să vizeze participarea oricărui reprezentant al Curții). A doua întrebare vizează o situație din 2015, când Plenul CCR a solicitat MAE o opinie cu privire la o propunere de excludere a Curții Constituționale a Federației Ruse din Conferința Curților Constituționale Europene, ce urma să se discute la următoarea Conferință a organismului ce reunește curțile constituționale din Europa, la care CCR avea să participe. Ni s-a recomandat atunci că n-ar fi oportună o asemenea măsură”, mai scrie Valer Dorneanu în comunicat.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.