România și Polonia, parteneriat pentru realizarea unor rute turistice comune

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Turismului și Sportului din Republica Polonia, Witold Banka.

Discuțiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe dezvoltarea relațiilor dintre cele două state în domeniul turismului.

La inițiativa ministrului Bogdan Trif, cei doi oficiali au convenit asupra înființării a două grupuri de lucru care vor identifica obiectivele pe care cele două țări le vor promova în cadrul unor rute comune.

România și Polonia vor colabora pentru a deveni destinații turistice importante în Europa și pentru a atrage astfel mai mulți turiști din Asia și din alte piețe importante.

Miniștrii Bogdan Trif si Witold Banka au stabilit, totodată, organizarea unei întâlniri în România, în toamna acestui an, în cadrul căreia reprezentanții celor două guverne, alături de turoperatori români și polonezi, vor contura ofertele turistice comune.

De asemenea, cei doi oficiali au fost de acord că este necesară o actualizare a acordului existent de cooperare în turism, având în vedere că acest domeniu este unul extrem de dinamic, iar colaborările bilaterale trebuie să țină pasul cu aceste schimbări.

Întrevederea a avut loc în contextul în care, astăzi, la Varșovia, a avut loc prima sesiune de consultări interguvernamentale între România și Republica Polonia.

„In ceea ce privește colaborarea din turism, putem realiza Drumul Carpaților pentru că este reprezentativ și pentru România si pentru Polonia”, a confirmat premierul Viorica Dăncilă, în cadrul reuniunii plenare a celor două guverne, oportunitatea inițiativei celor doi ministri ai turismului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.