Garda de Mediu, amenzi de peste șapte milioane de lei în 2018
Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au efectuat, în primul trimestru al anului, 8.829 acţiuni de control la nivel naţional, în creştere cu 2,43% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2017, şi au aplicat amenzi în valoare de circa 7,15 milioane de lei, cu 22,09% sub nivelul consemnat în acelaşi interval din anul precedent, reiese din Raportul de activitate al instituţiei.
În intervalul de referinţă, Garda de Mediu a dispus aplicarea a 133 de avertismente (317, în 2017), 33 de acţiuni privind sistarea activităţii (77, anul anterior), 10 propuneri de suspendare a acordurilor sau autorizaţiilor de mediu (faţă de 7 în aceeaşi perioadă din 2017), respectiv trei sesizări penale, faţă de opt, cu un an în urmă.
La nivelul primelor trei luni ale anului în curs, numărul total al amenzilor aplicate a fost de 340, în scădere cu 25,6% comparativ cu intervalul ianuarie – martie 2017, iar valoarea în bani a fost de 7,149 milioane de lei. Din totalul celor 8.829 de inspecţii efectuate din ianuarie până la finele lunii martie din acest an, 7.399 au vizat domeniul controlului poluării, iar 1.430 domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, doar la nivelul lunii martie, comisarii GNM au întreprins 3.521 de controale, fiind aplicate 140 de amenzi, în valoare de 2,189 milioane lei. Cele mai multe inspecţii (2.845) au fost efectuate în domeniul controlului poluării, în timp ce 676 au vizat domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.
În acelaşi timp, tot în martie 2018, au fost aplicate 139 de avertismente, 11 dispoziţii de sistare a activităţii, o propunere de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu şi două sesizări penale, potrivit Agerpres.
Conform GNM, autorităţile administraţiei publice locale se ocupă de salubrizarea localităţilor la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor şi al sectoarelor Capitalei.
De asemenea, serviciul de salubrizare are în atribuţii, printre altele: măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice, curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea acestora în funcţiune pe timp de polei sau de îngheţ, colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi cele provenite din activităţi comerciale şi instituţii, dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea.