Ponta susține că încă trei deputați PSD vor trece la Pro România
Fostul premier Victor Ponta a declarat miercuri că a vorbit cu preşedintele Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Ion Mocioalcă, iar acesta i-a spus că Pro România nu poate forma încă un grup parlamentar pentru că nu are zece deputaţi care au candidat pe aceeaşi listă. Vitor Ponta a anunţat însă că încă trei deputaţi PSD vor trece la Pro România.
”Am venit cu dl. Mocioalcă (Ion Mocioalcă, preşedintele Comisiei privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor – n.r.) şi mi-a dat o veste foarte bună – mi-a zis că nu putem să ne formăm un grup acum, din punctul lor de vedere, pentru că nu avem zece deputaţi care au candidat pe aceeaşi listă. Deocamdată suntem şapte. Probabil în zilele următoare vom fi zece şi, citându-l pe dl Mocioalcă, depun cerere şi nu mai au motiv să mi-o respingă. Eu aştept mai mulţi, dar trei sigur vin, care au candidat pe listele PSD”, a declarat Victor Ponta, citat de Mediafax.
El a mai spus, după ce deputaţii PMP se vor înscrie în PSD, vor exista mai mulţi parlamentari PSD care vor trece la Pro România.
”De fapt, când pleacă PMP-iştii şi băsiştii la Dragnea, or să vină nişte pesedişti la noi. Noi suntem acum noul PSD, ei sunt noul PD. Eu cred că vine şi Băsescu la Dragnea, că totuşi sunt prieteni de mult şi probabil că se reunesc. Iubirea nu se uită de-a lungul anilor”, a adăugat Ponta.