Mănăstirea Antim, una dintre cele vechi și frumoase mănăstiri din București

Manastirea Antim este una dintre vechile si frumoasele manastiri ortodoxe din Bucuresti. Manastirea crednicului mitropolit Antim Ivireanul a fost construita in cartierul bucurestean, numit pe atunci „mahalaua popii lui Ivasco”, nu departe de Catedrala Patriarhala.

In ziua de praznuire a Sfintei Mucenite Agata, adica pe 5 februarie 1713, prin descoperire dumnezeiasca, Sfantul Mitropolit Antim Ivireanul hotaraste sa cladeasca o manastire, pe locul unde, pana atunci, se afla o veche bisericuta de lemn, inchinata Sfantului Ierarh Nicolae (in aceasta se pastra Sfantul si Marele Mir).

Manastirea Antim – scurt istoric

In vederea zidirii manastirii, Sfantul Antim isi va pune la dispozitia lucratorilor toata averea sa. Alaturi de mitropolit, Manastirea Antim a fost sprijinita, material si spiritual, si de altii asemenea lui, crestini ravnitori: Dragusin vistiernicul, Constandin logofatul si femeia lui, Smaranda, Manea Ceausul, cu fratele sau, Maria Baneasa Mileasca si ginerele ei, Chirca Budeanu, Lefter Vornicu, etc.

Drept milostenie, in cinstea Sfintei Agata, pentru descoperirea dumnezeiasca avuta, Sfantul ctitor Antim hotaraste ca „in fiecare an sa se imbrace o fata cu ie, cu rochie, cu cizme, cu brau si sa i se dea 230 bani”.

Manastirea de suflet a Sfantului Antim a fost inchinata, de el insusi, Tuturor Sfintilor. Dintru inceput, ctitorul si-a marturisit credinta si dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru sfinti, zicand: „Intru slava si multumita Insusi celui intru Troita Dumnezeu si intru cinstea si lauda Tuturor Sfintilor dimpreuna, incat sa fie si sa se numeasca Manastirea Tuturor Sfintilor, carora am si inchinat-o si pe numele lor am zidit-o, ca sa se praznuiasca intru ea cu marire si sa se cinsteasca necontenit cu laude si cu cantari, ca niste prieteni ai lui Dumnezeu si ajutatori si sprijinitori tuturor pravoslavnicilor crestini.”

Sfantul Antim Ivireanul a intocmit, cu mana lui, planurile de executie ale manastirii, doua dintre acestea ramanand pana in zilele noastre, si anume: planul original al bisericii (pe hartie) si un alt plan (pe pergament), acesta din urma fiind lucrat in anul 1715, in cuprinsul asezamantului manastirii.

Sfintirea bisericii celei mari din Manastirea Antim a avut loc in anul 1715, dupa cum citim in pisania, frumos sculptata, asezata in cadrul portalului monumental al usii de la intrare.

Sfantul Antim scrie, cu multa grija, despre cele dintai zile ale manastirii sale: „Zidit-am imprejurul ei chilii destule si alte lacasuri pentru odihna egumenului, care va fi dupa vremi si acelora ce vor vrea sa aleaga viata sihastreasca adaugand intru ea si altele multe trebuincioase, la care am inchinat multe si de toate castiguri mutatoare si nemutatoare pentru indestularea celor ce vor lacui intru ea, adica: mosii, vii, mori, stupi si dobitoace de tot felul.

Inca si biserica am impodobit-o si am infrumusetat-o, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe dinafara si pe dinlauntru, cu multe adaose de argint si cu vesminte scumpe, cu carti de multe feluri si cu altele, ce se obisnuiesc a se inzestra zidirile cele cuvioase si pentru ca se chiverniseasca toate nestramutat, dupa cugetul meu, si dupa socoteala cea buna si dreapta am asezat 32 de capete in scris, intru carele, mai pe larg, randuiesc toata indreptarea manastirii, precum se vede in condicul cel iscalit al bisericii.”

Mitropolitul Antim Ivireanul intocmeste unul din cele mai interesante testamente, prin care lasa dispozitii cum sa fie organizate si administrate cladirile si averile manastirii. Testamentul este inceput la data de 24 aprilie 1713, odata cu inceperea constructiei manastirii, si este completat la data de 15 martie 1716.

Sfantul Sinod hotaraste ca manastirea Sfantului Antim „sa fie sloboda, singura ei legiuitoare, singura stapanitoare si nimanui supusa, fara numai lui Dumnezeu si Tuturor Sfintilor, carora am si inchinat-o. Sa nu fie subt stapanire patrierseasca, nici sub vreo vrednicie domneasca, nici subt stapanirea arhiereului tarii, nici vreunui boiariu, nici vreunei manastiri veri mari, veri mica, ci numai numele cel canonicesc al preasfintitului mitropolit sa se pomenesca intru ea, dupa randuiala cea bisericeasca”.

Egumenului i se dau indicatii pentru buna chivernisire a averilor si a cladirilor. In munca lui, el va fi ajutat de cinci epitropi, alesi numai dintre negustori, iar veniturile sa fie ale saracilor. El mai randuieste ca, in fiecare an, sa fie dati la scoala un numar de copii, pe cheltuiala manastirii, asigurandu-le casa, masa, hainele si cartile. Porunceste preotilor sa inmormanteze gratuit pe saracii fara adapost si sa li se faca pomenirile dupa lege.

Tot din veniturile manastirii se vor imbraca saracii, copii si batranii, iar strainilor li se asigura gazduire timp de trei zile. Chiar si bolnavii, indiferent de originea lor, sunt in atentia Sfantului Antim, egumenul si calugarii fiind datori sa-i cerceteze, „altfel vor avea blestem de nu-i vor cerceta”.

Prin tipografia de la Manastirea Antim, sfantul urmarea educarea morala si intelectuala a poporului, in lumina invataturii crestine. De aceea, el doreste ca „sa aiba datoria tipograful sa invete mestesugul tipografiei unul dupa altul, pentru ca sa nu piara acest mestesug din tara”. La manastirea Antim, ctitorul infiinteaza pentru prima oara in Tara Romaneasca, o biblioteca publica de imprumut.

Dupa adormirea intru Domnul a Sfantului Antim Ivireanul, manastirea sa a continuat sa infloreasca, din purtarea de grija a lui Dumnezeu. Astfel, numerosi boieri si dregatori dau inca mari mosii si alte averi.

Mihai Racovita, domnitorul Tarii Romanesti, la data de 16 august 1731, semneaza hrisovul ce asigura scutirea de impozite si dari a Manastirii Antim, continuand hotararile luate de predecesorii lui Stefan Cantacuzino, Nicolae Voda si Ioan Voda. La fel va face si domnitorul Grigore Ghica Voda, prin hrisovul din 16 decembrie 1734.

La data de 31 mai 1738, in urma unui mare cutremur, cele doua turle originale ale bisericii, zidite din caramida, s-au daramate, ele fiind inlocuite cu altele noi, lucrate din lemn. Intre anii 1746-1747, manastirea este complet restaurata. Acum se impodobeste si catapeteasma, pe alocuri aurindu-se.

In vremea fanariotilor, calugarii greci jefuiesc averea manastirii, printr-o proasta gospodarire. Astfel, dorintele ctitorului nu au mai putut fi indeplinite anual. Pana in anul 1797, manastirea Sfantului Antim, va ajunge intr-o stare jalnica. Datorita acestei stari de fapt, in ziua de 22 martie 1797, domnitorul Alexandru Voda Ipsilanti trece Manastirea Antim ca metoc al Episcopiei Argesului.

Din anul 1797, la Manastirea Antim a functionat o Scoala de Preotire, iar mai tarziu, dupa anul 1836, tot aici a functionat si Seminarul Mitropoliei Ungro-Vlahiei. Intre anii 1840-1864, aici au fost asezate Arhivele Statului.

Prin purtarea de grija a episcopului Iosif al Argesului si mitropolitului Dosoftei, mareata Manastire a Tuturor Sfintilor incepe sa isi recapete nobletea de odinioara. In anul 1812 vor fi refacute turlele bisericii si acoperisurile tuturor cladirilor.

In anul 1820, la dorinta episcopului Ilarion al Argesului, au loc mai multe lucrari de restaurare. Pana in anul 1850, clopotnita si o parte dintre chilii ajung iarasi in paragina. Astfel, in anul 1860, manastirea va fi iarasi reparata/restaurata.

Abia in anul 1863, sub grija episcopului Clement al Argesului, sunt terminate definitiv lucrarile de restaurare, dintre care amintim: executarea unei rozete mari, pe fatada principala a bisericii celei mari; inlocuirea tamplei de piatra, cu o tampla de lemn de stejar; pictura originala este inlocuita cu alta, lucrata de pictorul Petre Alexandrescu; inlocuirea mobilierului cel vechi, cu unul nou, lucrat in stil neo-renascentist; paraclisul este complet renovat, pictura fiind executata de pictorul Gheorghe Tatarascu; chiliile sunt renovate; clopotnita este restaurata complet in exterior; acoperisurile la toate cladirile sunt reinnoite; sunt achizitionate noi icoane si candele, odajdii precum si alte obiecte de cult si carti.

Biserica este deschisa slujbelor, in prezenta domnitorului Alexandru Ioan Cuza, in vara anului 1863. Dupa inundatia provocata de revarsarea Dambovitei, in februarie 1865, reparatiile pardoselilor si ale fundatiilor cladirilor sunt terminate in anul 1867, in luna iunie.

In vremurile grele, manastirea va ramane numai biserica de mir. In anul 1910 se incepe constructia Palatului Sfantului Sinod, plasat in prelungirea laturii de miazanoapte a chiliilor, lucrarile terminandu-se in anul 1912. In timpul razboiului din anul 1917, in Biserica Antim au fost ascunse Moastele Sfintei Filofteia de la Curtea de Arges. De atunci, se serbeaza ca hram al bisericii si aceasta sfanta romanca.

Biserica din Manastirea Antim ajunge sa filiala a Parohiei Biserica Alba – Postavari, statut pastrat pana in anul 1927, cand aceasta este transformata in parohie independenta. In perioada anilor 1939-1946 sunt executate actualele turle din caramida aparenta, inlocuindu-le pe cele din 1863. Sub grija, vrednicului de pomenire, Prea Fericitul Parinte Patriarh Iustinian, intre anii 1950-1953 are loc restaurarea paraclisului, consolidandu-i-se turla din caramida.

Pictura neobizantina din pridvorul si de pe interiorul turlelor bisericii mari a fost realizat de pictorul Costin Petrescu, iar monumentalul mozaic de pe frontispiciul bisericii, ca si pictura salilor mari ale palatului sinodal, au fost executate de Olga Greceanu.

Intre anii 1964-1966 are loc ultima mare restaurare, integrala, a complexului manastiresc al Sfantului Antim, construindu-se si o instalatie de incalzire centrala. Tampla originala de piatra este adusa de la lapidarul din curtea Bisericii Stavropoleos si remontata, adaugandu-i-se icoane imparatesti si praznicale, din mozaic. Catapeteasma din lemn a fost trimisa parohiei ortodoxe romane din Londra.

Incepand cu anul 1950, complexul monahal de la Antim devine Paraclis Patriarhal si Resedinta Episcopala, o solutie fericita pentru a evita demolare acesteia. Tot acum este infiintat si un Muzeu, pe laturile de rasarit si de sud ale chiliilor.

In anii 1984-1986, sub presiunea comunistilor, care urmareau construirea unei strazi incadrate de blocuri, chiliile dinspre coltul nord-vestic sunt demolate, iar Palatul Sfantului Sinod este mutata cu ceva zeci de metri mai inspre vest. Cu aceasta ocazie are loc si o noua restaurare a bisericii celei mari, afectata de cutremurul din 1977.

Intre anii 1988-1996 se construiesc noi chilii pe latura dinspre rasarit si o gradina intre cele doua paraclise. De sarbatoarea Sfantului Antim Ivireanul, la 27 septembrie, are loc resfintirea paraclisului si deschiderea muzeului de carte veche, de icoane si alte obiecte bisericesti, de catre Preafericitii Parinti Teoctist, Patriarhul Romaniei si Ilie al II-lea, Patriarhul Georgiei (Iviria).

Initial manastirea avea forma unei cetati, cu biserica in centru, iar pe laturile ce descriu perimetrul unui patrat erau chiliile. In fiecare colt era cate un turnulet. Intrarea in incinta se face printr-o poarta, pe sub clopotnita. Pe latura sudica se afla casele egumenesti, continuate cu paraclisul, inspre rasarit, in continuare fiind chilii.

Realizarea artistica a manastirii reprezinta o marturie elocventa a capacitatilor Sfantului Antim. Intregul complex monahal (biserica, chiliile, paraclisul, clopotnita, casele egumenesti) a fost executat dupa planurile intocmite de marele ierarh si sub directa lui supraveghere, atat arhitectonic cat si pictural.

Biserica centrala este singura ridicata in secolul al XVIII-lea, cu planul in forma treflata; ferestrele ii sunt mari, cu ancadramente sculptate in piatra; rozete mari si bogate; pridvor deschis cu portal monumental; capitelurile si piedestalurile coloanelor frumos ornamentate cu motive florale. Recunoastem astfel stilul clasic brancovenesc, cu o usoara influenta a barocului italian.

Dimensiunile geometrice ale bisericii sunt: 30 metri lungime si 10 metri latime. Naosul cu doua ferestre la fiecare absida aminteste de structura vechilor biserici sarbesti. Pronaosul are o forma aproape patrata. La restaurarea din 1863 s-au adaugat amvonul si cafasul, executate din lemn de stejar, acelasi model sculptural cu stranele, de catre Carol Storck, la anul 1861.

Deasupra usii de la intrare, sub pisanie, se afla decoratia sculptata a emblemei Sfantului Antim, melcul, simbol al credintei si smereniei, incadrat de o cununa de lauri si avand in partea superioara o stea. Aceeasi forma de melc a avut-o si prima cheie a usii bisericii, fieraria broastei aflandu-se, din anul 1855, in Muzeul National al Romaniei.

Sculptata de Sfantul Antim insusi, usa masiva de lemn de stejar, de la intrarea in biserica, depasind in frumusete toate realizarile artistice de acelasi gen, din vremea sa, capata stralucirea unei taine duhovnicesti: „Nu putem intra in biserica decat prin lucrarea Pastorului (usa), care are ca descuietoare (cheia) credinta si smerenia (melcul).”

Traditia mentioneaza ca toate sculpturile din piatra ale tamplei, ale picioarelor coloanelor si ale ancadramentelor, ca si pictura din biserica mare si din paraclis, au fost executate dupa schitele mitropolitului ctitor, care a si pictat cateva icoane pe fresca zidurilor, alaturi de Preda Zugravul. Sigur, insa, pictate de Sfantul Antim sunt si cele doua icoane mari, de langa tampla: Icoana Tuturor Sfintilor si Icoana Sfintilor Alexie, Nicolae, Antim si Agata.

Manastirea Antim este strans legata de Miscarea isihasta numita Rugul Aprins, pe aici trecand sau vietuind o multime de personalitati de seama a vietii duhovnicesti din tara noastra. Cel mai deosebit vietuitor al manastirii este, fara indoiala, vrednicul de pomenire Parinte Sofian Boghiu, inmormantat astazi la Manastirea Caldarusani.

Sursa: crestinortodox.ro;