Toate legile din domeniul economic, incluse în Codul Economic al României

Toate legile ce vizează domeniul economic vor fi incluse într-un pachet legislativ unitar, Codul Economic al României, după ce Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, un Memorandum în acest sens.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, remis Agerpres, într-o primă etapă, Codul Economic va fi un CODEX care va cuprinde o culegere de acte normative, sub forma unui pachet informatic.

„Codex-ul va fi disponibil, gratuit, pe pagina de internet a fiecărui minister, actualizat în permanenţă, optimizat şi pentru dispozitive mobile. Costurile generate de crearea unui astfel de sistem sunt minime şi permite accesul oricărei persoane interesate”, precizează Ministerul Finanţelor.

După finalizare, Codul Economic va putea fi accesat în limba română, dar şi tradus în engleză şi franceză, astfel încât să poată fi consultat atât din ţară, cât şi din străinătate, de cetăţeni români, care lucrează în străinătate şi care au obligaţii de îndeplinit în ţară, sau de persoane interesate să investească în România şi care sunt în căutare de informaţii specifice.

„Codul Economic este o măsură de sprijinire a mediului de afaceri, prin concentrarea într-o anumită zonă a tuturor actelor normative cu efecte asupra activităţii economice. Este o variantă mai modernă şi mai accesibilă pentru ca agenţii economici să fie la curent cu toate modificările legislative în timp real”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.