Ultima redută!
Decizia Curții Constituționale, în privința obligativității președintelui Iohannis de a o revoca pe Kovesi din fruntea DNA, șochează! Ca și modul în care judecătorii CCR au decis, cu majoritate de voturi, ca ministrul Justiției, numit pe criterii eminamente politice, să aibă în pixul/decizia sa soarta șefilor de Parchete și nu numai.
Prin această decizie, CCR s-a decredibilizat ireversibil. Orice decizie luată, începând de ieri, de această Curte (care, în zilele următoare, va adopta câteva decizii anti-PSD, pentru a mima echidistanța!) nu mai poate fi privită decât cu o suspiciune uriașă. Politizarea asta blestemată care și-a întins, în ultimii 28 de ani, tentaculele blestemate peste toate instituțiile statului român, nu putea rămâne fără urmări. Cum poate un stat ce se pretinde democratic și european să numească în fruntea CCR un fost deputat PSD, președinte al Camerei Deputaților, susținut de PSD (PDSR, pe atunci!)? Cum este posibil ca forul suprem care apăra Constituția României să fie plin de oameni numiți politic? Și atunci ce așteptări să mai ai de la o asemenea Curte, de la membrii săi?
Este evident că PSD vrea, cu disperare, să-și subordoneze actul de Justiție! Teama cronică a liderilor săi de zăngănitul cătușelor i-a făcut pe aceștia să abandoneze mult-clamatul program de guvernare și să-și focuseze țintele pe pervertirea Justiției! Cât timp ministrul (numit politic) al Justiției va putea să demită oricând și în orice condiții un procuror șef , fie și în virtutea unor acuzații ridicole, cum vor putea procurorii să-și mai facă treaba? Iohannis a ajuns să aibă un rol decorativ, CSM, asemenea, toată puterea fiindu-i oferită ministrului Justiției, cel care va putea să taie, după bunul plac, în carne vie! După cum se știe, miniștrii Justiției, din ultimii 28 de ani, au fost doar unelte obediente ale partidului/coaliției care i-a numit și i-a susținut, evident condiționat, în aceste funcții! Cât timp primează programul/deciziile/țintele electorale ale partidului, cum mai putem spera că vom avea parte de o Justiție, cât de cât, independentă!
CCR s-a umplut de ridicol, în condițiile în care foști membri ai Curții s-au declarat surprinși de modul în care, prin decizia de ieri, Curtea îi impune șefului statului! Este evident că războiul total pe care PSD și ALDE îl duc cu sistemul judiciar a făcut să cadă și “reduta” CCR, care a ales o tabără! În niciun caz tabăra României! De altfel, în condițiile în care PSD controlează total Guvernul, Parlamentul și mai nou, se pare, și CCR, soarta României este iremedial decisă!
Ce mai poate face Klaus Iohannis, cel care, în ultimul an și jumătate, a permis, prin inacțiunile lui (vezi cazul numirii premierului Dăncilă!) ca situația să degenereze atât de mult? Iohannis are de făcut un singur lucru: să iasă la luptă! Să arate că îi pasă, că este catalizatorul nemulțumirilor populare față de abuzurile și tupeul liderilor PSD și ALDE! Să meargă, până la capăt, și să arate că este un om politic redutabil! Va fi suspendat, probabil! Și ce dacă? Va da un test în care cetățenii vor alege direcția în care se îndreaptă România! Eu unul, sunt convins că, în ciuda televiziunilor obediente care manipulează, de dimineața până noaptea, majoritatea românilor îi vor da credit lui Iohannis! Iar aceasta va arăta că votul din decembruie 2016 nu mai reflectă realitatea anului 2018! Pentru că PSD a mințit cu nerușinare românii, oferindu-le un program de guvernare care nu a fost respectat!
A venit vremea, în Anul Centenarului, ca un șef de stat să dea un mesaj de credibilitate, încredere și speranță! Vremea jumătăților de măsură a trecut!
Vremea oamenilor mici, a politicienilor mici, a jurnaliștilor mici și vânduți, trebuie să ia sfârșit! Pentru că, altfel, istoria ne va judeca aspru!
Un editorial de Iulian Badea