Prințul Charles, vizită la Sibiu
Prinţul Charles se află luni în vizită la Sibiu, unde a participat la repetiţiile unei piese de teatru care se concentrează pe limbajul non verbal, pus în scenă de studenţii Facultăţii de Arte Dramatice, la Muzeul de Istorie din oraş.
Aflat în prima vizită în municipiul Sibiu – în ultimii 20 de ani – moștenitorul coroanei monarhiei britanice a traversat strada Mitropoliei pentru a intra la Muzeul de Istorie. Închis, de obicei, în cursul zilelor de luni, muzeul a găzduit repetiția unui spectacol de teatru, din care o parte a fost pregătită și pentru Prințul Charles, scrie Turnul Sfatului.
După aproximativ 20 de minute de la intrarea în Muzeu, Prințul Charles a pornit într-un scurt traseu prin centrul istoric al orașului. A vizitat Piața Huet, a trecut peste Podul Minciunilor și apoi pe sub Turnul Sfatului. Vizitarea oraşului a durat circa o oră, iar prinţul s-a arătat imptrsionat de arhitectura oraşului.