Rezervele valutare ale BNR au scăzut în luna mai
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au scăzut cu 1,24%, la 33,123 miliarde de euro, în mai comparativ cu nivelul de la finalul lunii aprilie, se arată într-un comunicat al instituţiei transmis, luni, Agerpres.
În mai au avut loc intrări de 2,184 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.
De asemenea, au avut loc ieşiri de 2,600 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,719 miliarde de euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2018 au fost de 36,842 miliarde de euro, faţă de 37,165 miliarde de euro la 30 aprilie 2018.