Weekend activ pentru europarlamentarul Maria Grapini

0

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, este recunoscut drept unul dintre cei mai implicați politicieni ai României. Faptul că a fost desemnată cel mai activ europarlamentar român este o confirmare binevenită a unei realități pe care cei din jurul umanistei o cunosc foarte bine. Grapini nu are pauze, nici prea multe weekenduri libere, pentru că invitațiile sosite din toată țara, la evenimente și discuții serioase, sunt mai importante decât relaxarea cerută de ședințele grele, de la Bruxelles sau Strasbourg. 

Sfârșitul acesta de săptămână este, din nou, unul activ, pentru că umanista va merge în județele vecine casei sale, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți, la acțiuni educative, sportive, civice, drept invitat special.

Vineri, 8 iunie, la orele 17,30, europarlamentarul PPU-sl va fi la Palatul Cultural din municipiul Lupeni, unde se va desfășura evenimentul de diseminare a proiectului EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE – CAMPANIA VIAȚA, încheiat cu succes. Inițiatorii evenimentului hunedorean sunt Școala Gimnazială nr. 3 Lupeni și Clubul de Presă Valea Jiului. În cadrul acțiunii la care Maria Grapini va fi invitatul de seamă al oficialităților din Lupeni va fi inclusă și Caravana Unirii – Caravana Culturii, moment special dedicat României, în An Centenar.

După diseminarea proiectului, vor avea loc intervenții ale invitaților și ale partenerilor din proiect, participarea tuturor la piesa de teatru tematică, pregătită de elevii Școlii Gimnaziale nr. 3. Pe tot parcursul evenimentului, în foaierul Palatului Cultural va avea loc o expoziție și se vor desfășura lansări  de carte.

Sâmbătă, 9 iunie, dis de dimineață, umanista Maria Grapini este așteptată cu interes la Orșova de către conducerea și membrii Lotului Național de Juniori la Canotaj! Europarlamentarului PPU-sl i-a fost solicitat sprijinul în promovarea activităților extraordinare ale Complexului Sportiv Orșova, loc în care se antrenează canotorii juniori ai României, cu ambiție și profesionalism. Grapini va asista, sâmbătă, dintr-o șalupă, la un antrenament al Lotului, pe Dunăre, apoi va vizita casa sportivilor, din incinta Complexului.

Tot sâmbătă, în drumul spre Timișoara, europarlamentarul se va opri, în Caraș-Severin, la Borlova, pentru discuții cu primarul localității, care i-a solicitat această întâlnire, în vederea găsirii soluțiilor de dezvoltare turistică a zonei. Borlova se află într-un loc pitoresc, căutat de turiști, dar sărac în oferte și perspective. Deocamdată!

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.