Registrul Național de Transplant, ținta hackerilor

0

Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, a semnalat vineri că se înregistrează zeci de atacuri cibernetice asupra Registrului Naţional de Transplant.

„O echipă de IT monitorizează acest Registru Naţional de Transplant. Am fost informaţi că sunt zeci de atacuri cibernetice la acest registru. Această echipă face faţă şi contracarează toate aceste atacuri cibernetice”, a spus Deac, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Fundaţiei pentru Transplant, Victor Zota, a arătat că în urmă cu aproximativ doi ani au fost 1.400 de atacuri informatice într-o singură zi asupra Registrului Naţional de Transplant.

„Am avut 1.400 de atacuri într-o zi. Apogeul l-am atins acum vreo doi ani de zile, 1.400 de atacuri într-o zi. Acum câtva timp au reuşit să ni-l blocheze pentru câteva ore, vreo şase ore a fost blocat. Avem o echipă de IT-işti excepţională, care a reuşit să rezolve situaţia. Nu s-a reuşit să se intre vreodată în registru nostru şi nu cred că se va reuşi vreodată. 50 – 60 sunt în fiecare zi”, a arătat Zota.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.