Decizie definitivă: Pilonul II de pensii va fi opțional!

0

Pilonul II de pensii va fi opţional, iar această variantă fără doar şi poate este bătută în cuie, a declarat, duminică seara, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la România TV, adăugând că pe durata verii va exista o prezentare foarte clară pe acest pilon, „care sunt avantajele şi care sunt o parte din dezavantaje”.

„Ne-am hotărât ceea ce vrem să facem cu Pilonul II de pensii şi este ceea ce am comunicat de anul trecut: să fie opţional acest Pilon II. Fără doar şi poate această variantă este bătută în cuie. Între timp am aflat cu stupefacţie că sunt şi eu cotizant la Pilonul II de pensie, în condiţiile în care am fost ferm convinsă că fiind la limita de vârstă, atunci mi s-a luat în considerare o cerere pe care o depusesem la Camera Deputaţilor, unde lucram atunci, dar nu s-a luat în considerare. Timp de 10 ani nu am primit nicio informare despre valoarea unităţilor de fond pe care le aveam la firma respectivă. Am fost absolut convinsă că timp de 10 ani neprimind niciun plic acasă, în condiţiile în care legea spune foarte clar că anual eşti obligat să îi spui asiguratului care este valoarea şi numărul unităţilor de fond, neprimind nimic am fost absolut convinsă că nu sunt”, a explicat ministrul Muncii.

Ea a menţionat că oricine ar trebui să aibă dreptul să opteze în privinţa contribuţiilor către Pilonul I sau Pilonul II de pensii.

„Eu vreau să optez, vreau să am această posibilitate şi oricine ar trebui să aibă acest drept. Sigur pe perioada verii veţi vedea o prezentare foarte clară vizavi de Pilonul II de pensii, ce înseamnă, care sunt avantajele, care sunt o parte din dezavantaje”, a spus Vasilescu.

Întrebată dacă poate să spună ca ministru al Muncii în cabinetul Dăncilă că nu va fi naţionalizat Pilonul II de pensii, ea dat asigurări: „nu va fi naţionalizat Pilonul II de pensii” .

„Vom explica foarte clar tuturor persoanelor cotizante la Pilonul II cât va fi pensia lor. Oamenii au aşteptări şi am constatat, stând de vorbă cu foarte multe persoane, următorul lucru: cred că vor avea pensia de stat echivalentă cu a unor persoane care nu sunt la Pilonul II de pensii, la care suplimentar se va mai adăuga şi această pensie. Nu. Se ia o parte din contribuţia de la Pilonul I de pensii ca să asigure această pensie de la Pilonul II. Deci, vor fi multe lucruri pe care va trebuie să le explicăm oamenilor”, a adăugat ministrul Muncii.

Discuţia referitoare la Pilonul II de pensii a reapărut în spaţiul public după ce Programul legislativ 2018 pentru perioada mai – decembrie, publicat pe site-ul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul în 28 aprilie, anunţa existenţa unui proiect de lege potrivit căruia contribuţiile la Pilonul II ar urma să fie suspendate în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2018. Mai mult, documentul propunea o contribuţie a angajatului, în sumă fixă, de 84 lei în primul an care urmează să crească anual până la 125 lei în anul 5, dedusă din impozitul pe venit. Totodată, şi angajatorul ar putea plăti această contribuţie care, în cazul său, urmează să fie dedusă din impozitul pe profit în funcţie de mărimea companiei (50, 25, 10 angajaţi). De la începutul acestui an, contribuţiile sociale au trecut în sarcina angajatului, scrie Agerpres.

În prezent, proiectul de act normativ nu mai este postat pe site-ul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul.

Reacţiile nu au întârziat să apară, cele mai importante organizaţii din mediul de afaceri solicitând menţinerea Pilonului II.

Potrivit datelor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) APAPR, angajaţii din România au contribuit anul trecut cu 7,1 miliarde de lei la pensiile private obligatorii, respectiv pilonul II, cu 20% mai mult comparativ cu 2016, când au virat fondurilor de pensii 6,9 miliarde de lei.

Pentru 2018, reprezentanţii Asociaţiei se aşteaptă ca valoarea indicatorului să scadă din nou, la 6 – 6,5 miliarde de lei, ca urmare a diminuării contribuţiilor obligatorii, de la 5,1% la 3,75%, pentru acest pilon de pensii.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.