Dragnea îl avertizează dur pe Iohannis
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că dacă preşedintele Klaus Iohannis va face „greşeala fatală” de a nu respecta decizia Curţii Constituţionale privind revocarea şefei DNA, PSD va utiliza toate mijloacele pe care le are la dispoziţie constituţional, iar întrebat dacă va declanşa procedura de suspendare a şefului statului, Dragnea a spus că „orice este posibil”. El a mai susţinut că Laura Codruţa Kovesi a încălcat Constituţia, iar dacă şi preşedintele Iohannis o va încălca, „PSD trebuie să acţioneze indiferent de ceea ce se întâmplă”. „Situaţia în care s-a ajuns şi intensitatea la care a ajuns această luptă nouă nu ne mai dă niciun fel de grad de libertate să mai dăm înapoi”, a afirmat liderul PSD.
„Eu am spus ieri, şi nu numai eu, că noi suntem hotărâţi să mergem până la capăt şi cu normalizarea legilor justiţiei, şi cu normalizarea codurilor penale, deciziile Curţii. Nu sunt prezicător, nu ştiu ce va face preşedintele. Dar dacă va face greşeala fatală, să nu pună în aplicare o decizie CCR, dincolo că se va face de râs peste tot în lume, această încălcare nu ne va lăsa indiferenţi. Nici nu mai contează că e vorba de Kovesi, putea fi şi Lazăr (Augustin Lazăr, procurorul general -n.r.), oricine, noi nu vom putea sta cu mâinile în sân”, a declarat Liviu Dragnea, citat de news.ro.
Dragnea a spus că PSD nu va putea lăsa ca o decizie CCR să nu fie pusă în aplicare şi va utiliza toate mijloacele pe care le are la dispoziţie constituţional şi că „orice este posibil”
„Nu putem lăsa ca o decizie CCR să nu fie pusă în aplicare şi vom utiliza tot ce avem la dispoziţie din punct de vedere legal. Se poate ajunge la orice”, a afirmat Dragnea, întrebat dacă PSD va declanşa suspendarea preşedintelui.
„Eu spun din nou – dacă ne tot provoacă, noi am arătat aseară că răspundem la toate provocările şi nu lăsăm lucrurile aşa. Nu ne e frică. Dacă acest om înţelege că e de fapt prizonierul statului paralel şi nu face ceva, treaba lui, dar noi nu vom lăsa lucrurile aşa. Dacă nu se respectă Constituţia, s-a dat în cap. Degeaba arătăm abuzuri, degeaba modificăm codurilor penale, dacă lăsăm nesancţionată o desconsiderare a deciziei CCR, a declarat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a spus că procurorul şef al DNA a încălcat Constituţia, iar dacă şi preşedintele Iohannis va încălca Constituţia, PSD „trebuie să acţioneze, indiferent de ceea ce se întâmplă, indiferent de ce costuri electorale avem”.
În 30 mai, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi. CCR a stabilit că, pentru soluţionarea acestui conflict, preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA.
Joi, Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu se pronunţă în privinţa revocării şefei DNA decât după ce va primi motivarea CCR şi o va citi cu foarte mare atenţie. El a precizat însă că ia în calcul să respecte statul de drept, să îl întărească, să aibă grijă ca procurorii să rămână independenţi, cu respectarea Constituţiei, subliniind că articolul din legea fundamentală care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei nu poate însemna sub nicio formă în subordinea acestuia.
Tot marţi, Klaus Iohannis afirma că nu există niciun motiv pentru suspendarea sa din funcţie şi nu îi este teamă de niciun fel de încercare de suspendare.
„Apropo de suspendare, am observat că foarte mulţi sunt preocupaţi de suspendare. Pot să vă spun că eu, nu. Nu există niciun motiv de suspendare şi nu mi-e teamă de niciun fel de încercare de suspendare”, a declarat Iohannis.