Spectacol internațional de dans contemporan, la Teatrul German de Stat Timișoara

0

Teatrul German de Stat Timișoara are plăcerea de a vă invita vineri, 15 iunie, 2018, începând cu ora 19.30, la un spectacol inedit de dans contemporan-Triple Bill. Evenimentul reprezintă o colaborare între compania de dans Unfold Motion și Teatrul German.

Triple Bill include trei spectacole, recomandate pentru toate categoriile de vârstă: Unfold Motion (Timișoara) prezintă Planet Dance – un spectacol de dans contemporan despre dansul care trebuie dansat si nu analizat; Project Action Potential (Marea Britanie) vine cu spectacolul Kokoro – o concentrare a muncii creative, elaborată de tineri artiști talentați, ce surprinde esența ființei umane, iar Moveo Dance Company (Malta) pune în scenă Trust me – un performance de dans contemporan a cărui esență o reprezintă testarea limitelor echilibrului și a încrederii.

Unfold Motion este singura companie de dans contemporan din Timișoara. De la înființarea sa, în anul 2013, de către Lavinia Urcan, coregraf și director artistic, compania a colaborat cu artiști din diverse domenii: dans, teatru, muzică, design și arte vizuale. De asemenea, Unfold Motion este implicată activ pe scena culturală din Timișoara și din țară. Experiența și aportul creativ al companiei contribuie la rețeaua culturală a orașului și se indreaptă către experiențe culturale cât mai vaste.

În prezent, activitățile Unfold Motion sunt concentrate în jurul:

  • creației, producției, distribuirii și promovării activității artistice a companiei;
  • organizării de activități educaționale pentru diferite grupuri țintă (cursuri, ateliere, laboratoare de dans);
  • rezidențe artistice organizate de companie;
  • proiecte și rezidențe artistice internaționale;
  • dezvoltării cultural-artistice a comunității, în cooperare cu diverși parteneri socio-artistici;

Lavinia Urcan– născută în anul 1987 la Ploiești, a absolvit Facultatea de Relații Internaționale și Studii Culturale Europene, din cadrul Universității București Universității București, și un masterat în Managementul Proiectelor în cadrul SNSPA București. În anul 2015 a absolvit facultatea de Coregrafie și Dance Performance, cu calificativul ‘First Class Honors’, din cadrul Universității Middlesex, Londra.

Triple Bill

 Planet Dance (Timișoara) : 

Coregrafia: Lavinia Urcan si dansatorii

Cu: Oana Muresan, Alina Stefan, Oana Vidoni

Muzica: Ovidiu Zimcea

Kokoro (Marea Britanie) :

Creat de Abigail Gibson

Coregrafia: dansatorii

Trust me (Malta) :

Coregrafia: Diane Portelli

Cu: Diane Portelli, Dorian Mallia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.