Maria Grapini, în plenul PE: “Nu înțeleg cum nu pot 27 de state să ajungă la un consens pe un interes al UE! “

0

Marți, 12 iunie, în plenul PE de la Strasbourg s-a discutat o temă de interes imediat al Europei, și-anume pregătirea reuniunii Consiliului European din 28 și 29 iunie 2018, respectiv interesele UE în această ecuație. În condițiile în care întregul context internațional este unul foarte agitat iar Europa își croiește greu drumul printre interesele și tensiunile generale ale propriilor state, dar și în relația tensionată cu SUA spre exemplu, tema zilei de marți n-a fost deloc una ușoară.

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a vorbit în plenul de la Strasbourg, apăsat și fără menajamente, în stilul care a consacrat-o și adus-o în poziția de cel mai activ român din PE. Umanista i-a atenționat pe cei din Consiliul European că temele fierbinți ale zilei n-au cum fi analizate profesionist, dacă sunt așezate pe o agendă prea stufoasă, dar a dus discuția și în zona sensibilă a intereselor imediate europene.

„Uniunea Europeană se află la o răscruce de drumuri. Dumneavoastră, domnule comisar Timmermans, ați prezentat faptul că, în premieră din 1945, avem un președinte american care ignoră relația cu UE. De asemenea, ați spus Consiliului că trebuie să fie hotărât! Suntem de acord aici, problema este că, dacă Consiliul își pune la ordinea de zi atât de multe subiecte și toate atât de importante, nu cred că se poate lua vreo decizie, deși este important să luăm chiar mai multe! Ați anunțat că s-au amânat anumite lucruri, însă reprezentanții statelor membre trebuie să țină cont de interesele Uniunii Europene, dacă vrem să o mai avem, dacă vrem să nu avem eurosceptici! Cred că aici este cheia succesului în reglementările pe care le luăm. Da, noi aici ajungem la un consens și suntem 751. Nu înțeleg cum nu pot 27 de state să ajungă la un consens pe un interes al Uniunii Europene, al pieței interne, al comerțului nostru, al protejării lucrătorilor și în ideea a tot ce am discutat astăzi aici!”, a declarat în plenul PE Maria Grapini.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.