Europarlamentarul Maria Grapini, scrisoare dură către premierul Olandei

0

Primul ministru al Olandei, Mark Rutte, a susținut, miercuri, 13 iunie, în plenul PE de la Strasbourg, un discurs generalist despre prezentul și perspectivele Europei, în tonuri preponderent pozitive care, însă, n-a impresionat-o deloc pe umanista Maria Grapini. Europarlamentarul PPU-sl este un fervent apărător al accesului României și Bulgariei în Spațiul Schengen, implicit un acid contestatar al discursului public olandez, în condițiile în care este de notorietate poziția Olandei. Țara lui Mark Rutte se opune deschis intrării noastre și a bulgarilor în Schengen, folosind marota uzată a MCV și a pericolului în care se află Justiția națională.

Umanista Maria Grapini i-a scris premierului olandez, după ce i-a ascultat discursul din plenul PE, și nu l-a menajat deloc. Europarlamentarul român și-a exprimat îngrijorarea că acesta și-a început intervenția cu un citat al unui fondator al Uniunii, citat nefericit în opinia umanistei, pentru că definește politica drept “capacitatea de a spune ce se va întâmpla mâine, peste o săptămână….si de a explica de ce nu s-a întâmplat”.

“Sper, domnule prim ministru, că nici dumneavoastră, nici Consiliul, nu vă concentrați pe ultima parte a citatului! V-am ascultat cu atenție și am fost de acord cu o parte din afirmații, dar v-ați contrazis în multe puncte! Ați spus că doriți o Europă mai bună, dar nu doriți să susțineți un buget mai mare pentru coeziune. Ați spus că statele trebuie să lucreze între ele, că înțelegeți valoarea compromisurilor si a intereselor partajate, dar, în același timp, susțineți paradisurile fiscale în țara dumneavoastră si nu susțineți interesele pentru toți cetățenii europeni! Un exemplu elocvent este opoziția sistematică a intrării României si Bulgariei în Schengen, deși de șapte ani îndeplinesc toate condițiile tehnice! Ați spus că UE trebuie să țină seama de poziția parlamentelor naționale, dar în Consiliu țineți cont discreționar de acest lucru, deși spuneați că UE trebuie să-și asculte cetățenii! Toți cetățenii domnule prim ministru! Atunci, ascultați si milioanele de români si bulgari, dar si pe cetățenii din alte țări care cer admiterea României si Bulgariei în Schengen! Ați vorbit de unitate, dar adăugați și solidaritate! Ce Uniune poate fi aceea care ignoră coeziunea socială?”, a arătat în intervenția depusă în scris europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.