Deputatul PSD, Gabriel Vlase, propus de Iohannis la șefia SIE
Gabriel Vlase, deputat PSD şi vicepreşedinte al Camerei Deptaţilor, este nominalizarea preşedinteleui Klaus Iohannis pentru şefia Serviciului de Informaţii Externe, post liber de doi ani.
Gabriel Vlase este deputat PSD, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Deputatul este membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.
Cine este Gabriel Vlase
Gabriel Vlase s-a născut în 1971 la Bacău, este căsătorit şi are un copil.
Potrivit CV-ului publicat pe siteul Camerei Deputaţilor, Gabriel Vlase este doctor în ştiinţe militare şi informaţii şi are mai multe diplome în domeniul securităţii şi informaţiilor:
- 2010: Doctor în ştiinţe militare şi informaţii, Academia Naţională de Informaţii
- 2007: Cursuri postuniversitare, Institutul Diplomatic Român;
- 2007: Specializare în “Analiza şi rezolvarea conflictelor armate”, Georgetown University, SUA;
- 2006: Programul pentru Înalţi Oficiali (SES), Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate – Garmisch, Partenkirchen, Germania;
- 2006: Colegiul Superior de Securitate Naţională, Academia Națională de Informaţii;
- 2006: MBA, Universitatea „Gheorghe Asachi” Iaşi;
- 2005: Colegiul Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare;
- 2004 – 2005: Program de perfecţionare pentru înalţi funcţionari publici – Institutul Naţional de Administraţie;
- 1996: Institutul Politehnic Bucureşti.