Halep, umilită de un caricaturist de la Charlie Hebdo
Franţa mai jigneşte o dată poporul român, de data aceasta lovind în cea mai valoroasă sportivă a ţării noastre, care în urmă cu câteva zile a câştigat tocmai pe pământ francez, impunându-se la Roland Garros.
Caricaturistul Felix, de la Charlie Hebdo ia în râs performanţa Simonei Halep, ba chiar speculează în mod rasist faptul că ea este româncă. Astfel, sub titlul „O româncă a câştigat Roland Garros-ul”, el o înfăţişează caricatural pe Simona cu trofeul deasupra capului, iar dedesubt sunt trecute cuvintele pe care acestea le-ar rosti: „Fiare vechi! Fiare vechi!”.
Aceasta este ultima jignire dintr-un lung şir pe care francezii le-au adus românilor, nu mai departe de anul trecut, înainte de EURO 2016, înfăţişând sub titlul „Echipa României a sosit în Franţa” un şir interminabil de rulote.