Val de plângeri penale la adresa lui Burleanu

0

DNA a început cercetările în dosarul plângerilor penale făcute de mai mulţi membri afiliaţi ai FRF privind fapte comise de actualul preşedinte, Răzvan Burleanu, în intervalul 2014-2018.

Răzvan Burleanu este acuzat de deturnare de fonduri, înşelăciune şi uzurparea de calităţi oficiale, scrie ProSport.

Iată, pe scurt, câteva din acuzaţiile formulate în plângerea penală:

– lipsa calităţii legale a Comitetului Executiv, începând din martie 2014 până în ziua de astăzi, ceea ce face ca toate hotărârile acestui for, inclusiv aprobarea unor cheltuieli de zeci de milioane de euro, să fie ilegale;

– Răzvan Burleanu a avut doar doi ani de mandat legal, între 2016 şi aprilie 2018. În rest, deciziile acestuia au fost ilegale în faţa statului român, pentru că preşedintele nu a avut calitate. Între 2014-2016, Burleanu nu a fost validat ca preşedinte;

– milioanele de euro risipite pe Centrele de Excelenţă ilegale şi primele de peste jumătate de milion de euro acordate pentru calificarea la Euro 2016;

– deturnare de fonduri europene.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.