Festivalul ”Art Time” – Zilele Muzicii Vieneze, la a VI-a ediție

Valsul şi opereta cuceresc în această săptămână trei dintre parcurile centrale ale Timişoarei, unde marţi, joi şi sâmbătă se va desfăşura cea de-a VI-a ediţie a Festivalului ”Art Time” – Zilele Muzicii Vieneze.

Moderatorul evenimentului, baritonul timişorean Cristian Rudic, a declarat, pentru Agerpres, că a fost aleasă muzica vieneză pentru cele „trei seri de nostalgie”, întrucât Johann Strauss tatăl, dar mai ales fiul, au pus Timişoara pe harta muzicală a Europei, în urmă cu mai bine de un veac şi jumătate.

Johann Strauss fiul a ajuns la Timişoara în anul 1847, susţinând aici primul său concert în afara Vienei, fiind declarat de publicul timişorean „regele valsului”.

„Programul actualei ediţii se constituie în jurul familiei Strauss, Oscar, Eduard, dar va fi şi Lehar, Kalman. Pornim într-un periplu al culturii vieneze absolut, îmbogăţit anual cu repertoriu proaspăt, în acest an fiind nou în proporţie de 80%, adus de la Viena de dirijorul Wolfgang Groehs, de care ne leagă o veche prietenie”, a spus Cristian Rudic.

Baritonul timişorean a adăugat că a ales ca scenă a festivalului parcurile „Botanic”, „Regina Maria şi „Rozelor” fiindcă foişoarele lor conferă o atmosferă mai apropiată de cea în care Strauss, opereta şi valsul cucereau Europa, iar muzica de promenadă seducea publicul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.