Condamnări în dosarul DGASPC Teleorman. Dragnea, trei ani și jumătate de închisoare cu executare!
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, joi, pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul DGASPC Teleorman în legătură cu angajarea în această instituţie a două persoane care de fapt lucrau pentru organizaţia PSD. Decizia nu este definitivă.
Dragnea a fost achitat pentru acuzaţia de instigare la fals intelectual.
Alte condamnări în dosar:
– Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, 3 ani, 7 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare;
– Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman – 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere cu un termen de încercare de 5 de ani;
– Olguţa Şefu – 3 ani închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani pentru abuz în serviciu;
– Ionel Marineci, abuz în serviciu, 3 ani cu suspendare sub supraveghere cu un termen de încercare de 5 ani;
– Valentina Mirela Marica – 3 ani de închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de 5 ani;
– Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria, 3 ani închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de 5 ani.
– Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare – un an închisoare cu suspendare cu termen de încercare de 3 ani;
– Anisa Niculina Stoica, una dintre cele două angajate la DGASPC Teleorman, un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani;
– Adriana Botorogeanu, a doua angajată la DGASPC Teleorman, 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 4 ani.
Judecătorii de la Înalta Curte au decis încetarea procesului penal în cazul Bombonicăi Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, aceasta achitând prejudiciul în cauză.