Ploile au făcut ravagii în România

Zeci de gospodării din comuna Vaideeni din judeţul Vâlcea au fost inundate şi mai multe autoturisme au fost avariate de viituri după ce pârâul Luncavăţ a ieşit din matcă. Inundaţii sunt şi în Gorj, în Polovragi şi Novaci viitura a făcut prăpad. 

Pompierii intervin joi după-amiază în comuna Vaideeni unde mai multe sate sunt afectate de inundaţii, în condiţiile apele pârâului Luncavăţ au ieşit din matcă in urma precipitaţiilor abundente.

Primele date centralizate la faţa locului arată că 30 de gospodării au fost inundate şi zece autoturisme au fost avariate de viitură.

Nimeni nu a fost rănit, însă preventiv două ambulanţe SMURD au fost trimise în zona afectată de intemperii.

Inundaţii sunt şi în Gorj. Pompierii au intervenit în orașul Novaci și în comuna Polovragi, unde mai multe gospodării au fost inundate, în urma unei ploi torențiale.

Inundaţii puternice au fost şi în Bucureşti. Mai multe străzi şi şosele din Capitală au fost inundate în urma ploii de joi dimineaţă, îngreunând traficul. Mijloacele de transport în comun ale RATB au rămas de mai multe ori blocate din cauza penelor de curent şi acumulării de apă, iar pompierii au fost nevoiţi să intervină şi pentru extragerea apei din locuinţe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.