Burleanu îl critică dur pe Iorgulescu

Share:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, vineri, că dintre cei 13 membri nominalizaţi singurul care a refuzat să facă parte din Comisia pentru fotbal profesionist a FRF este preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, în timp ce proprietarul şi antrenorul grupării FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a acceptat.

„Singura persoană care nu a dorit să facă parte din Comisia pentru fotbal profesionist este domnul Gino Iorgulescu. Gheorghe Hagi face parte din comisie, desigur, e unul dintre patronii care au performat. Ne dorim ca timpul să îi permită să fie prezent. Oricum, nu ne vom întâlni în fiecare săptămână. Avem o regândire a fotbalului de performanţă şi l-am împărţit în fotbal profesionist şi fotbal amator. Şi am întărit aceste două perspective prin două comisii. Acestea se vor reuni de două ori pe an şi vor lua decizii privind subiecte strategice de dezvoltare a fotbalului din România pe care le vor propune mai departe Comitetului Executiv al FRF”, a spus Burleanu, prezent, vineri, la seminarul dedicat „Observatorului guvernanţei sportive la nivel naţional”, organizat de Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.