Incendiu cumplit la Mănăstirea Roșiori din Suceava

Un incendiu a izbucnit, duminică dimineaţă, la chiliile Mănăstirii Roşiori, judeţul Suceava, arderea manifestându-se la aproape întreg acoperişul chiliilor. Personalul mănăstirii s-a autoevacuat şi, deocamdată, nu sunt anunţate victime.

Incendiu de proporții la o mănăstire din Suceava. Călugării au fost evacuați, iar pompierii intervin cu 11 autospeciale pentru a lichida flăcările uriașe. Fumul se vede de la zeci de kilometri distanță.

„În această dimineaţă, în jurul orei 06.30, a fost anunţat un incendiu la chiliile mănăstirii Sf. Mina din Roşiori. La sosirea echipajelor de intervenţie, arderea se manifesta generalizat la corpul comun format din parter, etaj şi mansardă. Până în acest moment nu au fost înregistrate victime sau persoane surprinse in interiorul construcţiei”, potrivit ISU Suceava.

Personalul mănăstirii s-a autoevacuat şi, deocamdată, nu sunt anunţate victime.

Reprezentanţii ISU au menţionat că incendiul a fost localizat şi se acţionează în prezent cu şapte autospeciale ISU Suceava, două autoscări de lucru la înălţime, şase autospeciale ale serviciilor voluntare, la faţa locului fiind şi o ambulanţă SMURD.

„Intervenţia este deosebit de dificilă, din cauza suprafeţei mari a construcţiei, a necesităţii de lucru la înălţime şi a fumului dens degajat din procesul de ardere”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.