Ministrul italian de Interne îl critică dur pe Macron

0

Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, a denunţat cu tărie sâmbătă, cu 24 de ore înaintea unui mini-summit european asupra migraţiei care se anunţă exploziv, „aroganţa” preşedintelui francez Emmanuel Macron, transmite AFP.

Enumerând cifrele sosirilor de migranţi în Italia şi care sunt costurile pentru această ţară, Salvini, care conduce şi partidul de extremă-dreapta Liga, a spus că se miră că această situaţie nu este considerată drept o problemă de „arogantul preşedinte francez”.

„Noi îl invităm să termine cu insultele şi să-şi demonstreze generozitatea cu fapte, deschizând numeroasele porturi franceze şi punând capăt respingerii femeilor, copiilor şi bărbaţilor la Ventimiglia”, la frontiera între Franţa şi Italia, a declarat Salvini, citat de purtătoarea sa de cuvânt.

„Dacă aroganţa franceză se gândeşte să transforme Italia într-o tabără de refugiaţi pentru întreaga Europă, plătind poate câţiva euro ca bacşiş, este pe un drum total greşit”, a conchis el.

Franţa şi Spania au propus crearea de centre închise în Europa pentru a gestiona migranţii din Mediterana.

Nu este pentru prima dată când Salvini atacă Franţa şi pe preşedintele Macron, aminteşte AFP. El a denunţat printre altele „ipocrizia” Franţei după declaraţiile critice la adresa Italiei pentru refuzul său de a-şi deschide porturile recent pentru nava umanitară Aquarius. Vineri, Salvini i-a răspuns lui Macron după ce acesta a denunţat „lepra” naţionalistă din Europa.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.