„Fetița din bolul peștelui auriu” încheie stagiunea Teatrului German de Stat Timișoara
Stagiunea 2017/2018 a Teatrului German de Stat Timișoara se încheie cu un spectacol semnat de Radu Afrim, a cărui decoruri și costume sunt produse de Dragoș Buhagiar. Astfel, în 29 și 30 iunie 2018, vă invităm la „Fetița din bolul peștelui auriu”, piesă scrisă de dramaturgul canadian Morris Panych, unul dintre cele mai importante nume ale teatrului contemporan.
Spectacolul – apreciat în critică drept unul „de o frumusețe perfectă“ – istorisește un fragment din destinul lui Iris, o fetiță de zece ani din Canada anilor ’60, care trăiește împreună cu părinţii ei şi cu chiriașa Miss Rose într-o casă pe malul oceanului. Într-o zi, Iris îl aduce în casă pe un naufragiat care seamănă mult cu peștișorul ei auriu, dispărut fără urmă cu puțină vreme în urmă. Un spectacol care descrie cu sensibilitate și umor trăirile acestei fetițe în contextul despărțirii sale de copilărie.
Pentru rolul Iris din acest spectacol, actrița Silvia Török a fost distinsă în 2013 cu premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru debut, în vreme ce actrița Olga Török a fost nominalizată, în cadrul aceleași gale pentru cel mai bun rol secundar feminin. Distribuția îi cuprinde de asemenea pe actorii: Georg Peetz, Rareș Hontzu, Konstantin Keidel, Harald Weisz și Horia Săvescu.
Morris Panych a absolvit secția de Scriere Creativă a Universității din British Columbia, cea mai prestigioasă instituție de acest profil din Canada, în 1977 și a debutat pe scena teatrului din Vancouver 5 ani mai târziu, în 1982, cu piesa Ultima Chemare. De atunci, a publicat și a adaptat mai mult de 20 de piese. A regizat piese de teatru, film operă și videoclipuri muzicale. Filmul său, The Overcoat a primit o mențiune la festivalul de film Prix Italia. Printre influențele sale se regăsesc dramaturgii europeni Gogol, Feydeau, Desvallières, și Schnitzler. A câștigat de două ori Premiul Governor General’s Literary Award for Drama, cel mai important premiu pentru dramaturgie al Canadei, dar și 12 premii Jessie, un premiu Dora și un Chalmer.