Ponta vede „neașteptat de mare” condamnarea lui Dragnea

0

Preşedintele Partidului Pro România (PPR), Victor Ponta, consideră că pedeapsa pronunţată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul preşedintelui Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, este „neaşteptat de mare”.

Ponta a declarat, duminică seară, la România TV, că se aştepta la o condamnare în cazul Dragnea, însă la o pedeapsă mai mică.

„Dacă mă întrebaţi pe mine, dacă mă întreba cineva: ‘Domnule, cum ţi se pare?’. E foarte mult trei ani şi jumătate. Mă aşteptam să fie condamnat domnul Dragnea şase luni cu suspendare sau un an. O decizie poţi să o comentezi, dar nu poţi să nu o respecţi”, a spus liderul PPR.

În acelaşi timp, Ponta susţine că pedeapsa Curţii Supreme este „bazată pe probe”. De asemenea, Ponta, atrage atenţia asupra faptului că România se află „în pragul unei mari crize politice”.

Mai mult, fostul premier susține că România este împărţită între grupurile care îl susţin pe Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis, însă cei care pierd sunt cetăţenii.

„E un grup mic de oameni care sunt foarte radicali pro Liviu Dragnea – PSD, un alt grup de oameni care sunt radicali pro domnul Iohannis şi la mijloc o masă mare, o majoritate de oameni, dintre care fac şi eu parte, eu nu ţin nici cu domnul Iohannis, nici cu domnul Dragnea în această bătălie, dar care toţi trebuie să ştim un lucru, şi îmi fac datoria ca fost premier, ca un om care fac politică de ceva timp, să atrag atenţia că suntem în pragul unei mari crize politice. Dedesubt se pregăteşte, din păcate, o mare criză legată de guvernare”, a afirmat Ponta.

Liderul PPR a subliniat că o eventuală criză politică va accentua problemele economice ale României.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.