Nicolicea îi jignește pe jurnaliștii de la Camera Deputaților!

0

Eugen Nicolicea a declarat miercuri că prin măsurile restrictive luate la Camera Deputaţilor s-a încercat evitarea unor incidente care au avut loc în trecut. Totodată, deputatul PSD a afirmat, în legătură cu decizia ca liftul de lângă biroul lui Liviu Dragnea să fie folosit exclusiv de parlamentari, că presa are toate dotările create la nivelul P, dar că jurnaliştii stau „tolăniţi ca la autogară”, pe holul din faţa plenului Camerei Deputaţilor.

„Având în vedere comportamentul pe care l-au avut invitaţii şi reprezentanţii presei. S-a căutat să se evite astfel de incidente. Nu ştiu, vi s-a părut normal să nu se poată să se treacă dintr-un loc în altul, să încurce cine a încurcat traseul unui premier şi al unui preşedinte”, a spus Nicolicea la Parlament, întrebat ce părere are de măsurile luate în ziua votării moţiunii de cenzură.

El a afirmat că aceste măsuri vizează „pe toată lumea”, şi nu doar pe ziarişti. „Păi, nu vă vizează pe dumneavoastră, vizează absolut pe toată lumea, ca să nu se mai întâmple. Altă dată, pe viitor, aveţi grijă de comportament”, a spus el.

Întrebat dacă parlamentarii vor să fie singuri în lift şi dacă le e teamă de cineva, Nicolicea a menţionat că „aceasta este o atitudine eronată”.

„Dumneavoastră aveţi jos la P toate dotările, există sala presei. Aveţi tot ce vă trebuie acolo? Şi dumneavoastră staţi tolăniţi aici ca la autogară”, a afirmat Nicolicea.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.