Donație pentru Biblioteca Județeană Mureș din partea Balului Palatului
Conducerea Bibliotecii Judeţene Mureş a anunţat că doreşte să completeze colecţia formată din primele 15 cărţi tipărite la Târgu Mureş, în perioada 1777-1800, din care deţine şapte volume, iar pentru achiziţionarea restului colecţiei, organizatorii celei de-a doua ediţii a Balului Palatului din localitate, programat în data de 31 octombrie, au decis să doneze o parte din încasări.
„Pentru că vorbim despre comunitatea mureşeană şi pentru că vorbim despre o bibliotecă care are printre sarcinile principale şi aceea de a păstra memoria comunităţii, alegerea noastră s-a concretizat în completarea fondului de carte, şi nu orice carte. Vorbim despre primele cărţi tipărite în Târgu Mureş şi, în acest sens, pot să anunţ că din primele 15 cărţi tipărite în Târgu Mureş, deja 7 se regăsesc în fondurile bibliotecii noastre. Urmează să vedem exact unde le găsim pe celelalte. Nu pot să spun acum dacă Balul Palatului ne va aduce o carte, două sau cinci prin această donaţie. Am identificat cărţile, ştim ce vrem, dar încă nu le-am găsit, cu alte cuvinte nu putem vorbi încă de costuri sau de calea de achiziţie. Dar noi ştim ce anume vrem în aşa fel încât să putem completa producţia editorială mureşeană. Vorbim de 15 cărţi, ca şi idee, sunt cărţi tipărite în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, 1777-1800, să vedem pe care le vom găsi pentru a ne completa colecţia”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, directorul Bibliotecii Judeţean Mureş, Monica Avram.
Ea a arătat că au început demersurile pentru identificarea eventualilor posesori ai cărţilor amintite, care lipsesc din colecţia Bibliotecii Judeţene Mureş.
„Sper din toată inima ca din cele opt cărţi pe care nu le avem din lista amintită să le găsim şi să le aducem în colecţia BEJ. (…) Cunoscând impactul a ceea ce însemnat Balul Palatului la prima ediţie, în momentul în care am aflat că noi vom fi beneficiarii donaţiilor celei de-a doua ediţii, recunosc că bucuria, uimirea şi onoarea au fost la cele mai înalte simţiri”, a spus Monica Avram.
Unul dintre organizatorii celei de-a doua ediţii a Balului Palatului din Târgu Mureş, Cristina Manoilă, a declarat că această manifestare este primul bal caritabil destinat întregirii patrimoniului cultural, că oferta pentru Biblioteca Judeţeană este a doua donaţie, prima fiind destinată Muzeului Judeţean Mureş, pentru care, în 2017, a fost achiziţionată pictura „Natura statică” de Aurel Ciupe.
Balul Palatului este primul bal cu specific vienez din istoria municipiului Târgu Mureş, fiind cel mai mare eveniment monden organizat până acum în municipiu, iar în acest an va implica în jur de 150 de artişti, muzicieni, cântăreţi, balerini şi dansatori, de la Filarmonica de Stat din Târgu Mureş, de la Opera Naţională din Cluj-Napoca, alături de care vor evolua dansatorii profesionişti de la clubul Dance Art Târgu Mureş.