Exportul paralel, principala cauză a dispariției de pe piață a medicamentelor vitale!

0

Exportul paralel (aproximativ 40%), urmat de interesul comercial al producătorului (23%) şi politica de preţuri a statului român (23%) reprezintă cele mai importante cauze ale riscului de dispariţie a medicamentelor oncologice de pe piaţa românească, potrivit unor studii realizate de Observatorul Român de Sănătate.

Asociaţia Dăruieşte Viaţă a prezentat marţi, într-o conferinţă de presă, date concrete despre cauzele crizelor repetate de medicamente din România, cu accent pe medicamentele oncologice, prin lansarea a două rapoarte-investigaţie realizate de Observatorul Român de Sănătate: „Criza medicamentelor oncologice în România: cauze şi soluţii” şi „Radiografia exportului paralel de medicamente din România: focus pe medicamentele oncologice”.

„Cine dă vina exclusiv pe exportatori, sau exclusiv pe stat, sau exclusiv pe producători greşeşte sau manipulează datele pentru că depinde foarte mult, de la medicament la medicament. Fiecare medicament în sine când lipseşte e un caz particular”, a declarat Vlad Mixich de la Observatorul Român de Sănătate.

Referindu-se la exportul paralel de medicamente, Mixich a spus că au fost descoperite o serie de medicamente din Programul naţional de oncologie care au fost exportate exact în aceeaşi perioadă în care pacienţii reclamau lipsa acestora.

„Pentru o parte dintre ele cantitatea exportată paralel nu era atât de mare, deci nu trezeşte semne de îngrijorare, dar pentru altele cantităţile merg la 1/5, chiar o jumătate din consumul anual. Anul trecut, în ultimele zece luni ale anului, au fost exportate paralel peste 14 milioane de pastile sau de fiole din România, ceea ce este foarte mult. Profitul brut pe care îl face o companie exportând un singur medicament, în cantitatea pe care a făcut-o anul trecut, e de 750.000 de euro. E vorba de companii româneşti care fac distribuţie şi exportă paralel”, a arătat el.

Potrivit studiului, lista celor nouă medicamente oncologice cele mai exportate în 2017 include: Goserelinum (Zoladex) – exportat în proporţie de 49,99%; Filgrastimum G-CSF (diferite denumiri) – 20%; Leuprorelium (Eligard) -18,33%; Doxorubicină (Caelyx) – 18,3%; Fulvestrantum (Faslodex) – 17,29%; Pegfilgrastimum (Neulasta) – 12,67; Pametraxedum (Alimta) – 7,77%; Decitabinum (Dacogen) – 7,09%; Etoposidum (Etoposid/Vepesid) – 3,06%.

Vlad Mixich a susţinut că, în prezent, statul român are toate instrumentele necesare nu numai să monitorizeze, dar şi să prevină apariţia acestor crize.

„Datele necesare se găsesc la Ministerul Sănătăţii, la Agenţia Naţională a Medicamentului şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Toate trebuie folosite centralizat de cineva din zona autorităţilor pentru ca să se ocupe personal cu prevenirea crizelor de acest gen. În momentul acesta nu există nici o persoană, nici la minister, nici la Agenţie, nici la Casă ca să se ocupe special cu asta, numărul inspectorilor care supraveghează dacă aceste companii pharma respectă legea e foarte mic, sunt 14 inspectori pentru toată ţara. Ei au multe alte lucruri de făcut, nu doar asta. În plus, amenzile pentru cei care nu respectă legea sunt mici, între 2.000 şi 20.000 de euro”, a precizat Mixich.

La conferinţa de presă a fost anunţată lansarea unei platforme online dedicată monitorizării şi prevenirii crizelor de medicamente din România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.