Iohannis critică dur „dictatura majorității”

0

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că va contesta la Curtea Constituţională modificările la Codul penal şi pe cele la Codul de procedură penală. Preşedintele a mai spus că „ceea ce se întâmplă în aceste zile este dictatura majorităţii şi e profund dăunătoare democraţiei”. Declarataţia lui Klaus Iohannis vine în contextul în care modificările la Codul penal au fost adoptate miercuri de Camera Deputaţilor, cu 167 de voturi „pentru”, în condiţiile în care erau necesare 165.

Klaus Iohannis a declarat că este „inadmisibil cum a transformat PSD procedurile parlamentare” şi că „ceea ce se întâmplă în aceste zile este dictatura majorităţii”.

„Azi s-a votat Codul penal. O modificare sau mai multe modificări la codul penal şi doresc să comentez pe scurt acest eveniment revoltător. Este pur şi simplu inadmisibil cum a transformat PSD procedurile parlamentare şi cum se acţionează în ziua de azi în Parlament. Ceea ce se întâmplă în aceste zile se numeşte dictatura majorităţii şi este profund dăunătoare democraţiei. Avem o sumedenie de politicieni în România care clamează că noi trebuie să dăm mai multă atenţie Parlamentului. Pentru asta, în primul rând Parlamentul trebuie să-şi dea atenţia cuvenită. PSD-ul a trecut în timp record Codul penal prin Parlament, cu un simulacru de dezbatere în Camera Deputaţilor şi acest lucru este profund dăunător. PSD a reuşit în scurt timp să distrugă demnitatea actului de legiferare, a reuşit în scurt timp să transforme dezbaterile din Parlament într-o dezbatere lipsită de transparenţă, cu un rezultat previzibil, se trece cu tăvălugul peste argumentaţia opoziţiei”, a avertizat Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai anunţat că va contesta la Curtea Constituţională modificările la Codul penal şi pe cele la Codul de procedură penală.

„Despre conţinutul Codului penal modificat voi avea o prezentare mai lungă atunci când voi contesta la Curtea Constituţională acest act normativ. Este bine de ştiut că şi Codul de procedură penală la care m-am referit acum câteva zile este în pregătire pentru a fi contestat la CCR. Modificările care s-au făcut în bună măsură sunt fie inutile, fie chiar toxice sau dăunătoare şi am de gând să folosesc toate instrumentele constituţionale pentru a contesta cele două acte normative”, a precizat preşedintele.

Modificările la Codul penal au fost adoptate miercuri de Camera Deputaţilor, cu 167 de voturi „pentru”, în condiţiile în care erau necesare 165. Legea de modificare a Codului Penal va fi spusă controlului de constituţionalitate şi apoi va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Un deputat PMP a votat pentru adoptarea Codului penal, iar liderul partidului a anunţat imediat că acesta va fi exclus din formaţiune.
“Vreau să anunţ oficial, aici, în plenul Parlamentului, că un coleg de-al nostru care a votat pentru Codul penal propus de PSD-ALDE este exclus din partidul nostru – domnul Mocanu (Adrian – n.r.)”, a spus Eugen Tomac.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.