Indicele democrației, în scădere în România
Un studiu realizat de Varieties of Democracy (V-Dem) Project arată că România se află printre ţările care au au prezentat o scădere semnificativă în indicatorul democraţiilor liberale în ultimii doi ani.
Indicatorul, Liberal Democracy Index (LDI), evaluează dacă există alegeri libere şi corecte, dacă liderii sunt constrânşi de statul de drept şi de supravegherea parlamentului şi a sistemului judiciar precum şi dacă libertăţile civile sunt protejate.
În cadrul studiului, citat de Washington Post, au fost intervievaţi peste 3.000 de experţi pentru a evalua 178 de ţări în privinţa celor mai importante aspecte ale democraţiei.
România avea un LDI de 0.61 în 2015, care a scăzut până la 0.49 în 2017. Printre ţările cu cele mai mari scăderi, alături de România, se mai află Brazilia, Polonia, Croaţia, Turcia şi SUA, scrie News.ro.
În raport este notat că „guvernul României a limitat statul de drept şi libertăţile individuale, cu scopul de a opri corupţia”.
De asemenea, România se află în scădere şi în privinţa egalităţii de şanse în domeniul sănătăţii, în perioada 2007-2017, unde doar Venezuela a avut un declin mai mare.
În clasamentul privind indicii de democraţie electorală şi alegeri libere, România se situează pe locul 60 din 178, fiind depăşită de ţări precum Burkina Faso, Botswana, Turcia sau Polonia. Ungaria, Bulgaria sau Ucraina se află sub România în clasament. Estonia, Norvegia şi Suedia ocupă primele trei locuri.
La sfârşitul lui 2017, arată studiul, majoritatea persoanelor din lume trăiau în democraţii. Însă, de atunci, o treime din populaţia mondială, 2,5 miliarde de oameni, a fost martora unei „autocratizări”, în care un lider sau un grup de lideri a început să limiteze caracteristicile democraţiei şi să conducă în mod unilateral. Acest trend este vizibil în lume şi afectează puternic Europa şi continentul american.
Pentru prima oară din 1979, numărul ţărilor cu un indice al democraţiei în scădere (24) este acelaşi cu cel în care indicele este în creştere.
În plus, doar 15% din populaţia lumii trăieşte în ţări în care toată lumea, indiferent de sex sau de statutul socioeconomic, are acces egal la puterea politică. Femeile se bucură de un acces, oarecum dar nu total, egal la puterea politică în majoritatea ţărilor vestice, precum şi în alte ţări ca Ghana, Rwanda, Costa Rica sau Benin.
Patru dintre cele mai populate zece ţări din lume au fost afectate de procesul de „autocratizare” – India, SUA, Brazilia şi Rusia.
O scădere semnificativă a avut loc în SUA, ţara care a căzut 24 de locuri în clasament în ultimii doi ani, de la locul şapte în 2015 la 31 în 2017.