Picnic pe apă Rock’n’row pe malul Dâmboviței
Sâmbătă, 14 iulie, de la ora 11:00, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 ne așteaptă pe malul Dâmboviței, în fața Bibliotecii Naționale, la competiția de vâslit în canotcă Descoperă Rowmania – ediția București. Iubitori ai sporturilor pe apă se pot înscrie cu echipe de 10+1 și au șansa de a ajunge, la începutul lunii septembrie, în finala națională de la Tulcea.
După premierea participanților la competiția de vâslit, publicul este invitat să urmărească, începând cu ora 17:00, finala mică a Campionatului Mondial pe ecranul instalat pe malul râului, în fața Bibliotecii Naționale.
De la ora 20:00, spectatorii vor sărbători victoriile sportive (de vâslit și de fotbal) împreună cu membrii trupei URMA, care vor cânta și vor încânta publicul chiar din mijlocul insulei plutitoare. Concertul va putea fi ascultat fie de pe mal, fie de pe apă: din canotcă sau de pe placa de SUP (personale sau puse la dispoziție de echipa Academia Rowmania). Sunt binevenite și bărcile gonflabile, canoe, caiacele, bărcile de carton sau chiar și cauciucurile.
Evenimentul Picnic pe apă Rock’n’row, conceput de Academia Rowmania, este susținut de Raiffeisen Bank.
Din iunie și până în octombrie, Asociația Ivan Patzaichin și SupAcademy România vă așteaptă la Academia Rowmania, în fiecare seară, de luni până duminică, după 17:00, pe râu lângă Biblioteca Națională, la plimbări cu canotca și cu placa de SUP. La final de săptămână sunt organizate lecții de vâslit și SUP, competiții sportive, concerte pe scena plutitoare, seri de teatru și film.
Academia Rowmania încurajează practicarea sporturilor pe apă, iar în 2018 își propune să transforme un segment al Dâmboviței într-o nouă destinație a orașului, demonstrând bucureștenilor că se pot bucura de un colț de natură, chiar în inima marelui oraș, între două artere de intensă circulație rutieră.
Pe toată perioada verii, Kaufland România pune la dispoziția publicului care vizitează Academia Rowmania, în fața Bibliotecii Naționale, zone de relaxare pe pontoane plutitoare, dându-i ocazia să ia pulsul citadin de la suprafața râului, pentru că orașul se simte altfel de la nivelul apei.
Academia Rowmania powered by Kaufland este un proiect al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 și SupAcademy România în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement, cu sprijinul: Radio Guerilla, DC Communication, Apele Romane, Societatea Română de Radiodifuziune și BucureștiFM. Proiectul este continuarea inițiativei DâmbovițaSmart 2015 – Dâmbovița, râul inteligent al Bucureștiului, spațiu public pentru cetățeni.