Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă, reunit, vineri, la sediul MAP
Din dispoziția ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, s-a convocat vineri dimineață, la sediul instituției, ședința extraordinară a Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (C.M.S.U), în vederea analizării informațiilor privind evoluția fenomenelor meteorologice din următoarele zile.
Lucrările ședintei extraordinare a C.M.S.U au fost conduse de Secretarul de Stat pentru Ape, Adriana Petcu și, alături de directorii din cadrul M.A.P, au participat și reprezentanți ai Administraţiei Naţionale Apele Române, ai Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, ai Administrației Naționale de Meteorologie și ai ANIF.
În cadrul C.M.S.U, experții Administrației Naționale de Meteorologie au prezentat situația actuală și au oferit informații privind evoluția meteorologică pentru următoarele zile. Conform acestor informații, se estimează că în intervalul următor se vor manifesta episoade de instabilitate atmosferică, cu precădere în zonele deluroase și de munte, unde se vor înregistra, izolat, precipitații ce pot depăși 50-60 l mp, care vor cădea în intervale scurte de timp.
Fenomenele se vor manifesta începând cu seara zilei de vineri și se vor intensifica începând cu seara zilei de sâmbătă, continuând și în primele zile ale săptămânii viitoare, pe arii extinse, la nivel național. Acestea se vor manifesta, în principal, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Alba, Gorj, Olt, Argeș, Teleorman, Brașov, Covasna, Sibiu, Bacău și Neamț.
Administraţia Naţională Apele Române a informat că s-au luat deja măsuri preventive și că vor demara acțiunile de pregolire din acumulările de apă pentru a se asigura volume suplimentare în vederea atenuării unor eventuale viituri.
Secretarul de Stat pentru Ape, Adriana Petcu a solicitat A.N. „Apele Române” “asigurarea dublării, pe perioadă de week-end, a permanenței pentru angajații Sistemelor de Gospodărire a Apelor din zonele ce pot fi afectate de căderile de precipitații dar și relocarea echipelor de intervenție ale acestora în zonele limitrofe, în cazul în care li se solicită sprijin, astfel încât să se poată interveni operativ în cel mai scurt timp, iar dacă situația o va impune, solicitare de forțe suplimentare de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență. De asemenea, A.N.A.R va comunica o listă actualizată a punctelor critice din zonele unde se estimează că se vor manifesta fenomenele hidrometeorologice periculoase. Formațiile de intervenție trebuie să fie pregătite și gata de relocare, cu forțe și mijloacele din dotare, dacă este nevoie. O atenție sporită se va acorda lucrărilor deja afectate de inundații precum și acțiunilor de pregolire a volumelor din lacurile de acumulare pentru a se asigura atenuarea, inclusiv din acumulările de tip C și D, din zonele unde vor fi avertizări hidrometeorologice”.