Buzărnescu, eliminată de Pliskova de la Wimbledon

0

Mihaela Buzărnescu, numărul 28 mondial şi favorită 29, a fost eliminată, vineri, în turul trei al turneului de la Wimbledon, de sportiva din Cehia Karolina Pliskova, locul 8 WTA şi favorită 7.

Mihaela Buzărnescu a condus cu 6-3, 4-1, dar a pierdut meciul cu 6-3, 6-7 (3), 1-6, în aproape două ore.

În faza următoare, Pliskova o va întâlni pe olandeza Kiki Bertens, locul 20 WTA şi cap de serie 20. Pentru participarea în turul al treilea, Buzărnescu a obţinut un premiu de 100.000 de lire sterline şi 130 de puncte WTA.

Surprizele continuă pe bandă rulantă la Wiombledon, pe tabloul feminin. Numai vineri, în primele meciuri din turul trei, au fost consemnate eliminările lui Madison Keys (cap de serie nr. 10) sau a lui Venus Williams (cap de serie nr. 9).

România mai are două reprezentante în concurs, pe Simona Halep, care va evolua sâmbătă, împotriva lui Su-Wei Hsies, şi Mihaela Buzărnescu.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.