Duterte face noi declarații șocante

0

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a promis că va demisiona dacă cineva îi va putea demonstra că Dumnezeu există, la numai două săptămâni după ce a stârnit furia oamenilor pentru că l-a făcut „prost” pe Dumnezeu, informează sâmbătă dpa.

Într-un discurs susţinut vineri seara, Duterte a declarat că vrea să vadă măcar o singură persoană care să-i spună că a fost în Rai şi că a vorbit acolo cu Dumnezeu. „Am nevoie de numai o persoană care să-mi spună…. că Dumnezeu există cu adevărat. Uite, am o fotografie. Am un selfie cu Dumnezeu”, a spus Duterte. „Din atâtea miliarde (de oameni), am nevoie de unul singur. Şi dacă un astfel de om va exista, doamnelor şi domnilor, eu îmi voi da imediat demisia”, a promis el.

Luna trecută, Duterte a devenit ţinta criticilor în această ţară predominant catolică după ce a ironizat logica lui Dumnezeu în povestea biblică de creare a lui Adam şi Eva.

„Adam a mâncat (din fructul cunoaşterii), apoi s-a născut răul. Cine este acest Dumnezeu prost? Creezi ceva perfect şi apoi te gândeşti la un eveniment care să distrugă calitatea muncii tale”, a spus Duterte într-un discurs susţinut la 22 iunie în oraşul său natal Davao.

Rodrigo Duterte, în vârstă de 73 de ani, şi-a susţinut în continuare afirmaţiile, afirmând că este dreptul lui să nu creadă în nicio religie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.