Jeremy Hunt, noul ministru de Externe al Marii Britanii

0

Jeremy Hunt este noul ministru de Externe al Regatului Unit, anunţă Reuters. Premierul Theresa May l-a numit luni ca succesor al lui Boris Johnson, la câteva ore după demisia acestuia.

Hunt, care este şi deputat din partea Partidului Conservator, a fost ministrul Sănătăţii din 2012. Este considerat apropiat de Theresa May şi în campania dinaintea referendumului din 2016 pentru Brexit a fost împotriva retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană. În octombrie anul trecut, el a declarat însă postului de radio LBC că şi-a schimbat părerea, în parte din cauza comportamentului UE la negocieri, pe care l-a apreciat drept „arogant”, potrivit Agerpres.

Johnson, unul din cei mai vocali susţinători ai Brexit-ului, a avertizat luni, după demisie, că Regatul Unit ar putea ajunge un fel de colonie a Uniunii Europene, din cauză că guvernul de la Londra şi-a anunţat preferinţa pentru o relaţie comercială strânsă cu blocul comunitar. ”Brexit-ul ar trebui să fie despre oportunitate şi speranţă. Ar trebui să fie o şansă de a face lucrurile diferit, de a fi mai dinamici şi de a maximiza avantajele particulare ale Marii Britanii într-o economie mondială deschisă şi vizionară”, a spus fostul şef al diplomaţiei britanice, citat de website-ul de ştiri Guido Fawkes.
Boris Johnson a demisionat la numai o zi după David Davis, ministrul pentru Brexit. Obligată la remanieri, Theresa May se confruntă cu o criză guvernamentală după decizia privind legăturile economice cu UE după retragerea Regatului Unit.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.