Festivalul internaţional de operă şi muzică clasică „Hunedoara Lirică”

0

Artişti din 14 ţări vor evolua, timp de două săptămâni, până pe 20 iulie, pe scenele Festivalului internaţional de operă şi muzică clasică „Hunedoara Lirică”, o manifestare culturală ce include 11 spectacole, ce se vor desfăşura în aer liber sau în sală, în opt locaţii diferite, între acestea numărându-se Castelul Corvinilor din Hunedoara sau Palatul Magna Curia din Deva.

Evenimentul cultural face parte din seria acţiunilor organizate, cu prilejul anului centenar, de Teatrul de Artă Deva şi Consiliul Judeţean Hunedoara, iar primul spectacol – „Nunta lui Figaro”, de Mozart, s-a desfăşurat luni seara, în sala teatrului din Deva, cu casa închisă.

„Muzica este vibraţie şi inspiraţie, dar are şi forţa puternică de a uni diverse culturi şi popoare. Muzica dărâmă bariere, fiind liantul cel mai de preţ al umanităţii. Prin această ediţie a Festivalului ‘Hunedoara Lirică’, Teatrul de Artă din Deva dă startul unei epopei culturale care va face din judeţul Hunedoara o destinaţie universală. Mă bucur foarte mult că suntem organizatorii acestui festival. Vom avea spectacole la Deva, Hunedoara, Petroşani, Brad, Simeria şi Orăştie, pentru ca tot mai mulţi melomani să se poată bucura de muzică, pentru că ea ne face mai buni şi ne uneşte în acest An al Centenarului Marii Unirii”, a declarat marţi, pentru Agerpres, directorul festivalului, Mihai Panaitescu.

În fiecare seară, până pe 20 iulie, publicul meloman va avea ocazia să asculte artişti recunoscuţi pe plan mondial în producţiile de operă „Nunta lui Figaro” şi „Bastien şi Bastienne” de Mozart sau în „Trubadurul” şi „Macbeth”, de Giuseppe Verdi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.