Trump, acuzat că vrea o schimbare de regim la Berlin

Preşedintele american Donald Trump face presiuni pentru o „schimbare de regim” la Berlin, a declarat fostul ministru german de Externe Sigmar Gabriel, în răspuns la recentele critici dure adresate Germaniei de liderul de la Casa Albă în legătură cu cheltuielile militare şi imigraţia, scrie presa germană.

„Nu se poate pune bază pe America lui Trump” – a afirmat Sigmar Gabriel în săptămânalul Spiegel. „Trump îi dă dictatorului nord-coreean (Kim Jong Un) garanţia supravieţuirii şi în acelaşi timp vrea o schimbare de regim la Berlin”. „Nu putem accepta aşa ceva”, a subliniat fostul şef al diplomaţiei germane, care şi-a îndemnat guvernul să adopte o atitudine mai dură faţă de Trump.

„Nu ne mai putem face niciun fel de iluzii. Donald Trump nu ştie decât de forţă. Aşa că trebuie să-i arătăm că şi noi suntem puternici”, a spus Gabriel, potrivit Agerpres.

Fostul lider al social-democraţilor germani (SPD) a insistat că Germania trebuie să-i dea „lui Trump răspunsuri clare, ferme şi mai ales unite în plan european”. „Orice încercare de a-i face pe plac nu face decât să-l determine să meargă şi mai departe. Acest lucru trebuie să înceteze”, a conchis fostul ministru.

Sigmar Gabriel a evocat cheltuielile pentru refugiaţi ca domeniu în care Europa poate cere acţiune din partea SUA, în răspuns la solicitările administraţiei americane privind creşterea cheltuielilor militare.

„Dacă el cere miliarde de dolari în schimbul cheltuielilor militare ale SUA, atunci noi trebuie să cerem restituirea miliardelor cheltuite pe refugiaţii creaţi de intervenţia militară eşuată a SUA din Irak” – a mai spus fostul şef al diplomaţiei germane.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.