Ponta salută decizia CCR privind Fondul Suveran de Investiții

0

Liderul Pro România, Victor Ponta, reacționează după ce Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii a fost declarată neconstituţională, spunând că CCR a oprit pentru moment cel puțin cel mai mare jaf din avuția României.

„Curtea Constitutionala a oprit ( pentru moment cel putin) cel mai mare jaf din avutia Romania dupa 1989 – aceasta uriasa hotie a fost promisa de Liviu Dragnea “protectorilor” sai din afara tarii ( Rusia , Israel , SUA) / era un pret de peste 10 miliarde de euro din ce a mai ramas Statului si poporului Roman pe care Dragnea era dispus sa il plateasca pentru protectia sa politica si pentru cateva fotografii cu lideri internationali!

Insa CCR nu poate face mai mult – daca vrem ca Dragnea sa nu vinda Romania la bucata trebuie sa facem si noi mai mult ( iar parlamentarii care au votat acest jaf sa nu inchida ochii si sa stie ca sunt complici la acesta crima impotriva Romaniei)!”, scrie Ponta, pe Facebook.

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL şi de către USR şi PMP la legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat că legea privind înfiinţarea FSDI a fost declarată neconstituţională, deoarece acest fond nu trebuia înfiinţat printr-o lege, ci printr-o hotărâre de Guvern.

În sesizarea transmisă Curţii, preşedintele Iohannis spunea că legea încalcă mai multe articole din Constituţie şi cerea să fie declarată neconstituţională în ansamblul său.

„Instituind prin lege înfiinţarea FSDI, Parlamentul a nesocotit dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie în componenta sa referitoare la separaţia puterilor în stat, reglementând într-un domeniu ce ţine de competenţa de reglementare a autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, viciu de natură să antreneze – conform jurisprudenţei instanţei constituţionale – neconstituţionalitatea legii în ansamblul său”, afirma şeful statului.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.