Scandal uriaș pe tema reducerii prețului la gaze

Intervenţia Guvernului asupra preţului la gaze nu se justifică în acest moment, iar o astfel de măsură ar distorsiona piaţa şi ar atrage asupra României o nouă procedură de infringement din partea Comisiei Europene, au declarat, marţi, pentru Agerpres, surse din Ministerul Energiei.

Aceasta după ce, luni seara, Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a afirmat că Guvernul ia în calcul o astfel de intervenţie pe piaţa gazelor.

„Conform legislaţiei din sector, Guvernul poate lua măsuri de salvgardare în cazuri extreme, precum cele legate de pericole iminente, de dezechilibre în sistem, în cazul unor conducte magistrale avariate, dacă sunt oprite sonde sau alte incidente de acest fel. Momentan, însă, nu se întrunesc aceste condiţii, iar intervenţia administrativă asupra preţului nu se justifică”, au spus experţii din minister.

Potrivit acestora, o astfel de intervenţie ar perturba funcţionarea pieţei, care este pe drumul cel bun.

„Anul trecut, pe bursa de gaze s-au tranzacţionat 70% din cantităţile totale, iar pentru acest an se estimează că se va ajunge la 90% din consumul general”, au adăugat sursele citate.

Mai mult, o astfel de măsură ar aduce României un nou infringement din partea Comisiei Europene, în condiţiile în care oficialii de la Bruxelles au avertizat deja ţara noastră în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei gazelor, au continuat reprezentanţii ministerului.

Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, a anunţat că preţul gazelor va creşte cu 4% de la 1 august, însă, în următorul an, va urma o ieftinire cu peste 20%.

„Chiar azi (luni – n. r.) am primit o adresă de la preşedintele ANRE – bineînţeles doamna prim-ministru şi spre ştiinţă şi mie – prin care ni se spune că situaţia nu e deloc roz. La 1 august urmează o creştere – pentru că aşa e legislaţia – de 4% a preţului la gaze. (…) Două mari companii, n-am să le dau numele, au peste 95% din producţia românească şi atunci îşi permit ca un preţ de producţie de 27 de lei să ajungă la vânzare la 81 de lei, adică un profit de 300%. O parte îşi ia şi statul român, pentru că e acţionar în amândouă. De ce? Pentru că aşa au înţeles unii manageri că trebuie mers înainte. Mărim preţul, că până la urmă cine-l suportă, e un prost care trebuie să-l plătească, decât să mărim producţia şi să diversificăm sursele, astfel încât să vindem mai mult, poate chiar şi la export, dar la un preţ mai mic”, a spus Vâlcov, la Antena 3.

Acesta susţine că legislaţia permite Guvernului să intervină pentru a regla preţul gazelor „pentru maxim trei ani”.

„Constatând că din 2013 până azi preţul la gaz a crescut cu 75%, ca urmare a dorinţei acestor două entităţi de a obţine profit de 300%, adică câteva miliarde de lei pe an, ANRE s-a sesizat şi ne-a trimis această adresă şi ne întreabă ce să facem pentru că există lege (…) şi legea spune în felul următor: când te afli într-o astfel de situaţie, poţi să intervii ca Guvern şi pentru maxim trei ani de zile să reglezi preţul, astfel încât acesta să poată fi suportat, să fie real plătit de către oameni către companii. Şi acest lucru la recomandarea pe care şi eu o s-o fac şi o s-o susţin – şi sunt sigur că în această direcţie vom merge – în următorul an de zile preţul gazelor se va ieftini cu peste 20%”, a adăugat Vâlcov.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.